Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Profit de 1 miliard de euro pentru bănci

Publicat in Adevarul, miercuri 3 decembrie 2008 ·

Cele 42 de bănci de pe piaţa românească au obţinut, în primele trei trimestre ale acestui an, un profit net de 3,632 miliarde de lei (echivalentul a aproape un miliard de euro), potrivit datelor Cele 42 de bănci de pe piaţa românească au obţinut, în primele trei trimestre ale acestui an, un profit net de 3,632 miliarde de lei (echivalentul a aproape un miliard de euro), potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR).

Faţă de câştigul înregistrat în acelaşi interval al anului trecut, profitul din intervalul ianuarie-septembrie 2008 este mai mare cu 92,37%.

Avansul semnificativ al câştigului sistemului bancar este justificat şi de vânzarea participaţiilor deţinute de BCR, BRD, CEC Bank şi Banca Transilvania la compania de asigurări Asiban.

Astfel, în urma vânzării societăţii către francezii de la Groupama, cele patru bănci şi-au băgat în buzunar câte 62 milioane euro.

Fără această tranzacţie, profitul net al sistemului bancar ar fi avansat doar cu 44,17%. Ca medie pe sistem bancar, profitul net s-a ridicat la 86,5 milioane lei.

Totuşi, trebuie avut în vedere faptul că primele două bănci din sistem, BCR şi BRD SocGen, au cumulat aproximativ 62% din întregul profit al sistemului. 

Numărul de salariaţi, în uşoară creştere

Profitul net pe salariat este şi el în creştere după primele trei trimestre ale lui 2008. Acesta a ajuns, la finele lunii septembrie, la 50,8 mii de lei, în creştere de la 47,34 mii lei, cât era în luna precedentă. Numărul de salariaţi a ajuns la sfârşitul celei de-a noua luni la 71.505 de persoane (în creştere cu 1%), din care 20.468 activează în centralele băncilor.

Cele 42 de bănci din România deţineau, la finalul lui septembrie 2008, active în valoare de 79,6 miliarde euro, reprezentând circa 59% din produsul intern brut al României,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la KMG International despre explozie de la Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 50 minute
Reprezentanții companiei KMG International au transmis o o informare de presă referitoare la incidentul din această dimineață, survenit pe platforma Petromidia. Potrivit sursei citate, în prezent, Rompetrol Rafinare desfășoară revizia generală a raf

O dronă militară ar fi căzut în judeţul Brăila

Press Alert acum 45 minute
Foto: arhivă O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea, Autoritățile nu au semnalat probleme. Drona a fost filmată în Brăila, în zona Grădina

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum 50 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

Meteorologii anunţă vânt în cea mai mare parte a ţării, cu intensificări în Moldova, în estul şi sud-estul Transilvaniei - HARTA / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 28 minute
Meteorologii anunţă că vineri va fi vânt în cea mai mare parte a ţării, cu intensificări în Moldova, în estul şi sud-estul Transilvaniei. Vineri, până la ora 21.00, conform ANM, ”temporar vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţăr

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum o ora
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava: Cinci persoane au fost transportate la spital

HotNews acum 2 ore
​Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat vineri în localitatea Prisaca Dornei din județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cinci dintre pasageri au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri

CFR Marfă a scos la vânzare hotelul Express din Predeal pentru 15 milioane lei

Wall-Street.ro acum o ora
CFR Marfă scoate la vânzare Hotelul Express, situat în centrul staţiunii Predeal, în cadrul procesului amplu de valorificare a activelor neutilizate în activitatea de transport feroviar de mărfuri pe care compania îl derulează pentru a restitui ajut

Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: Apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră. Vom continua să fim un actor influent şi constructiv în interiorul NATO

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO, că apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră, subliniind că România va continua să fie un actor influent şi constructiv în inte

În weekend România trece la ora de vară! Când se dă ceasul cu o oră înainte

Ziua Constanta acum o ora
România trece la ora de vară în acest weekend, moment în care ceasurile românilor vor fi date înainte cu o oră. Astfel, în noaptea de 30 spre 31 martie 2024 ora 03:00 va deveni ora 04:00.31 martie, ultima duminică a lunii va fi cea mai scurtă zi a a

Vremea

București
acum

20°
vin.

11°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

19°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

16°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale