Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Cum a impresionat un iluzionist clujean juriul la „Românii au talent“

Publicat in Adevarul, luni 12 septembrie 2011 ·

Clujeanul Cristian Gog i-a lăsat cu gura căscată, prin scamatoriile sale, pe Mihai Petre, Andra şi Andi Moisescu, juriul de la „Românii au talent“. Iluzionist, dar şi blogger, tânărul cu diplomă în administrarea afacerilor şi-a transformat hobbyul într-o meserie.

Nu a vrut să participe la „Românii au talent“, însă unul din prietenii săi, Dan Ciulea, l-a împins de la spate. I-a fost recunoscător cu siguranţă, duminică, după ce a coborât de pe scenă, deoarece a lăsat membri juriului cu gura căscată.

Andi Moisescu a declarat că e cel mai spectaculos act pe care l-a văzut în cadrul acestui show. Cele trei vedete din jurizare s-au ridicat în picioare după numărul clujeanului: a „citit“ gândurile juriului şi a îndoit o lingură. Clujeanul Cristian Gog este un adevărat magician atunci când trebuie să pună în aplicare talentul său de a crea iluzii optice. Iluzionistul poate îndoi o furculiţă doar cu ajutorul minţii, iar în situaţii extreme poate face ca inima să nu-i mai bată. Toate acestea cu ajutorul unor tehnici pe care le stăpâneşte de aproximativ patru ani, dar de care e pasionat încă din copilărie. „Aş putea spune că prin ceea ce fac sunt un mincinos profesionist”, consideră Cristian Gog. Totuşi, el se foloseşte de iluzii pentru a crea lucruri care, de fapt, nu sunt reale. CITEŞTE AICI întreaga poveste a iluzionistului.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șeful NATO, după discuţia cu Iohannis: România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic şi s-a angajat să sprijine Ucraina

HotNews acum o ora
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, afirmă, după discuţia cu preşedintele Klaus Iohannis, că România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic al Alianţei şi va continua să sprijine Ucraina. Jens Stoltenberg, secretarul general al NAT

Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova vor avea loc la 20 octombrie, concomitent cu referendumul pentru aderarea la UE / Ce arată sondajele

HotNews acum 33 minute
Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, precum şi referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană (UE), iniţiat de şefa statului, Maia Sandu, vor fi organizate în aceeaşi zi, pe 20 octombrie 2024, a anunţat marţi preşedintele Parlamentului

DOLIU în lumea bisericii! A murit Părintele Ioachim, de la Cernica, la doar 49 de ani

Gandul acum 44 minute
Este doliu la Mănăstirea Cernica, după ce unul dintre cei mai iubiți preoți a murit la doar 49 de ani. Părintele ieromonah Ioachim Enea de la Mănăstirea Cernica a murit luni, 15 aprilie 2024. Acesta s-a născut la 20 februarie 1975, în localitatea Ce

Două copile de 13 ani, dispărute de acasă. Poliția cere ajutorul populației

Ziare.com acum 38 minute
Două fete de 13 ani, din judeţele Botoşani şi Argeş, sunt căutate, marţi seară, 16 aprilie, de poliţişti, după ce au dispărut de acasă. "Sunaţi la 112 dacă o vedeţi pe Maria! Poliţiştii botoşăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore

Un primar din Alba, găsit spânzurat

HotNews acum 2 ore
Primarul comunei Vinţu de Jos, Petru Ioan Barbu, a fost găsit spânzurat, marţi, într-o anexă a locuinţei sale, scrie Agerpres. Polițist criminalistFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea „La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 17.30, Inspectoratul de P

Gorghiu a trimis cereri de urmărire penală pentru Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Wall-Street.ro acum 5 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, i-a trimis procurorului general Alex Florenţa cererile de urmărire penală a lui Petre Roman şi Gelu-Voican Voiculescu, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat al MJ transm

Handbal: Tatăl Cristinei Neagu a decedat; CSM Bucureşti: Strângem rândurile alături de căpitanul nostru!

News.ro acum 4 ore
Campioana CSM Bucureşti a transmis, marţi, un mesaj public de condoleanţe Cristinei Neagu, al cărei tată a decedat. ”Întregul club CSM Bucureşti este alături de Cristina Neagu în suferinţa provocată de pierderea celui care se mândrea mereu cu fiica

Ministerul Muncii: Legea care reformează sistemul de asistenţă socială a fost promulgată

Mediafax acum 2 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, noua lege a presupus modificarea a şase acte normative. Aceasta va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial. „Legea a fost gândită să îmbunătăţească protecţia beneficiarilor atât în pr

Marcel Ciolacu, întâlnire cu românii din Qatar. Ce le-a transmis

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu, aflat într-o vizita oficială în Qatar, s-a întâlnit cu românii care locuiesc la Doha.

UPDATE - Preşedintele Klaus Iohannis a discutat, telefonic, cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg despre situaţia de securitate din Ucraina şi din Marea Neagră / Mesajul secretarului general al Alianţei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a avut, marţi, o discuţie telefonică substanţială cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg despre situaţia de securitate din Ucraina şi din Marea Neagră. „România a sprijinit puternic Ucraina încă din p

Vremea

București
acum

23°
mie.

13°/26°
joi

8°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

9°/12°
Iasi
acum

14°
mie.

8°/14°
joi

5°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/12°
Constanta
acum

18°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

mie.

5°/8°
joi

4°/6°
vin.

1°/10°
sâm.

1°/12°
Timisoara
acum

mie.

6°/12°
joi

4°/10°
vin.

4°/13°
sâm.

3°/15°