Spaniolul a cucerit al şaselea său titlu la Paris după ce l-a învins în finală pe Federer, scor 7-5, 7-6, 5-7, 6-1. La doar 25 de ani, “toreadorul” Nadal împarte cu legendarul Björn Borg recordul absolut de trofee la Roland Garros.
Al 25-lea duel direct între Rafael Nadal şi Roger Federer a produs, aşa cum era de aşteptat, un meci de zile mari. Elveţianul a început în forţă partida şi a condus cu 5-2 în primul set, în special graţie jocului fabulos pe propriul serviciu şi al loviturilor precise cu forehandul. Un luptător prin definiţie, Nadal nu a cedat însă şi a câştigat apoi şapte game-uri la rând, profitând de fragilitatea adversarului la rever.
Deşi a rezistat în mare parte raliurilor de pe fundul terenului în setul secund, Federer a fost apoi victima propriilor erori neforţate în momentele cheie ale jocului. Elveţianul a alternat loviturile senzaţionale cu mingi date cu rama rachetei şi în ultimul set al partidei. În acest context, Nadal a preferat să stea mai mult în defensivă şi să aştepte erorile elveţianului. În final, ibericul s-a impus cu 7-5, 7-6, 5-7, 6-1 la capătul a aproape patru ore de joc.
A fost a 17-a victorie a lui Rafa împotriva marelui său rival şi, mai important, al patrulea succes în faţa lui Federer într-o finală la Roland Garros. Nadal a egalat astfel recordul de şase titluri la Roland Garros al suedezului Björn Borg, ce reuşea acest lucru în urmă cu fix două decenii. Dacă Nadal va continua să joace în aceeaşi manieră, există mari şanse ca el să doboare şi acest record în scurt timp. De altfel, ibericul a pierdut o singură dată în carieră pe zgura pariziană: în semifinala din 2009, în faţa lui Robin Soderling, într-un meci în care a evoluat accidentat.
De partea cealaltă, elveţianul se poate consola doar cu faptul că la această ediţie a întrerupt în semifinalele turneului seria fenomenală de 43 de victorii conse