Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Dosarul Transferurilor". Ce șanse există ca șmecherii din fotbal să ajungă după gratii

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 14 noiembrie 2012 · ·

Procesul celor opt oameni din fotbal condamnaţi pentru transferuri ilegale ajunge la cea mai dură instanţă din România Sursa: CODRIN PRISECARU

Sentinţele fără precedent date de judecători celor opt şefi de cluburi şi impresari, condamnaţi la 40 de ani de închisoare, au făcut înconjurul presei sportive din întreaga lume. Toţi cei implicaţi au susţinut ieri că sunt nevinovaţi şi că vor contesta condamnările din „Dosarul Tranferurilor”: Ioan Becali - opt ani, Victor Becali - şapte ani, Cristi Borcea- şapte ani, George Copos - cinci ani, Mihai Stoica – patru ani, Jean Pădureanu, Gică Popescu şi Gigi Neţoiu – câte trei ani de închisoare cu suspendare.

Ghinionul lor, „finala” în acest proces se judecă la temuta Curte Supremă de Justiţie, acolo unde în ultimul an s-au dat condamnări cu executare în dosarele instrumentate de DNA: fostul prmier Adrian Năstase - doi ani, senatorul PSD Cătălin Voicu - cinci ani sau fostul ministru ţărănist Avram Mureşan - şapte ani. Cutremur în fotbal! 40 de ani de închisoare, sentinţa în "Dosarul Transferurilor"

De asemenea, sentinţele date în dosarele de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, aşa cum sunt acuzaţiile din acest proces, sunt sancţionate sever de magistraţi. Mai mult există cazuri în care pedeapsa a crescut de la „Apel” la „Supremă”!

Dosarul din fotbal urmează să ajungă la Curtea Supremă până la sfârşitul acestui an, imediat după ce Curtea de Apel Bucureşti va motiva condamnările, iar în maximum şase luni ar urma să se dea o decizie definitivă. Este vorba de două, cel mult trei termene de judecată, deoarece în faza de recurs nu se administrează probe noi, ci doar înscrisuri.

Sechestre de lux

Greii fotbalului românesc riscă să ajungă după gratii, dar şi să plătească un prejudiciu uriaş, de aproximativ 12 milioane de dolari. Banii sunt din tranzacţiile ilegale în cazul a 12 transferuri de fotbali

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coaliţia a decis să meargă cu candidaturi separate la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, din partea PSD şi Sebastian Burduja, din partea PNL, după o şedinţă de peste 14 ore - surse

News.ro acum o ora
PSD şi PNL au decis să candideze separat la Primăria Capitalei, renunţând astfel la candidatura lui Cătălin Cîrstoiu după 14 ore de negocieri şi după ce Cîrsoiu s-a aflat luni timp de peste cinci ore la Palatul Victoria, pentru discuţii. Ca urmare a

Două elicoptere militare s-au ciocnit în timpul unui exerciţiu din Malaysia. Zece persoane au murit

Mediafax acum o ora
Două elicoptere militare s-au ciocnit în timpul unui exerciţiu. Accidentul a avut loc în Malaysia. Zece persoane au murit în urma accidentului.

Ortodocşii îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Ce se face în această zi, conform tradiției populare

Ziare.com acum o ora
Ortodocşii îl sărbătoresc marţi, 23 aprilie, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Sărbătorit în fiecare an pe 23 aprilie, Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi din calendarul ortodox, ziua fiind marcată, potriv

Prognoza meteo marți, 23 aprilie: vremea este schimbătoare. Unde va ploua

Adevarul acum 34 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru ziua de marți, 23 aprilie. Meteorologii anticipează o zi caracterizată de schimbări bruște ale vremii în întreaga țară.

Rishi Sunak se întâlneşte cu prim-ministrul polonez Donald Tusk şi cu secretarul general al NATO: Marea Britanie va oferi Kievului 500 de milioane de lire sterline în plus faţă de cele 2,5 miliarde de lire sterline alocate pentru acest an financiar

News.ro acum 2 ore
Rishi Sunak va promite mai mulţi bani pentru a sprijini Ucraina. Premierul Marii Britanii se va deplasa marţi în Polonia pentru a se întâlni cu prim-ministrul polonez Donald Tusk şi cu secretarul general al alianţei de apărare NATO - şi pentru a pro

Miting de protest la Agenţia Naţională pentru Sport și marș până la Ministerul Muncii/ Sindicaliștii reclamă deficit de personal și nivel de salarizare foarte mic

G4Media acum o ora
Sindicatul Naţional Tineret şi Sport organizează, marţi, un miting de protest la Agenţia Naţională pentru Sport. Sindicatul precizează că scopul acestei adunări publice îl constituie manifestarea protestului faţă de nivelul foarte mic al salarizării

Purtătorul de cuvânt al Meta, condamnat în Rusia la şase ani de închisoare, în lipsă, pentru „apărarea terorismului”. Facebook şi Instagram au fost interzise din 2022

Ziare.com acum 49 minute
Un tribunal militar din Moscova l-a condamnat luni pe purtătorul de cuvânt al Meta Platforms, Andy Stone, la şase ani de închisoare, pentru ”apărarea publică a terorismului”, un verdict pronunţat în lipsă. Meta însăşi este desemnată o organizaţie ex

Emisiunile zilei de marţi, 23 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 9 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Superliga: Incidente la meciul dintre Petrolul Ploieşti şi UTA Arad. Jandarmii au descoperit zeci de materiale pirotehnice pe stadion

News.ro acum 8 ore
Jandarmii de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploieşti au intervenit, luni seară, pe stadion la în timpul desfăşurării partidei de fotbal dintre echipele FC Petrolul Ploieşti şi UTA Arad, pe Stadionul "Ilie Oană" din Ploieşti, descoperind zeci de arti

Turnul de televiziune din Harkov a fost rupt în două după un atac cu rachete al ruşilor

Mediafax acum 12 ore
O parte a turnului de televiziune din Harkov s-a prăbuşit, luni, în urma unui atac cu rachete al Rusiei, potrivit oficialilor din oraşul ucrainean. Ruşii au atacat infrastructura de televiziune din Harkov de mai multe ori de la începutul invaziei în

Vremea

București
acum

mar.

8°/11°
mie.

9°/21°
joi

10°/14°
vin.

8°/19°
Iasi
acum

mar.

8°/16°
mie.

10°/21°
joi

9°/16°
vin.

8°/18°
Constanta
acum

mar.

9°/13°
mie.

12°/19°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

5°/17°
mie.

8°/16°
joi

5°/11°
vin.

4°/14°
Timisoara
acum

mar.

5°/18°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

4°/17°