Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce obiecte de artă mai fură românii

Publicat in Adevarul, sâmbătă 26 ianuarie 2013 ·

Fără o „tradiţie“ grozavă în domeniu, hoţii români sunt totuşi şi iubitori de artă. Când nu fură din muzeele din Olanda, infractorii autohtoni se mulţumesc şi cu produse ceva mai la îndemână: busturi, furculiţe, farfurii, sfeşnice, cădelniţe, potire, ba chiar şi un clopot

Zilele trecute, o ştire senzaţională făcea deliciul presei internaţionale. Trei tineri, din localitatea Măcin, judeţul Tulcea, România, fuseseră implicaţi în ceea ce ziarele străine au catalogat, cu o sintagmă deja uzată, ca fiind „Marele Jaf“. În numai două minute, bărbaţii au furat, dintr-un muzeu din Olanda, şapte tablouri în valoare totală de aproximativ 300 de milioane de euro. Curios fapt, mai ales pentru nişte persoane care în localitatea natală erau cunoscuţi ca fiind, mai degrabă, nişte escroci mărunţi.

Nu mai puţin spectaculoasă era şi lista obiectelor de artă furate. Citind numele autorilor de acolo, pare că ai parcurge bibliografia unui curs de pictură clasică. Concret, printre tablourile furate se numărau „Tête d'Arlequin“ de Pablo Picasso, „La Liseuse en Blanc et Jaune“ de Henri Matisse, „Waterloo Bridge“ şi „Charing Cross Bridge“ de Claude Monet, „Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée“ de Paul Gauguin, „Autoportrait de Meyer de Haan“ şi „Woman with Eyes Closed“ de Lucian Freud.

Caracterul uşor comic al întregii acţiuni a fost confirmat, la câteva zile după furt. Neavând relaţiile necesare pentru ca obiectele furate să poată fi convertite în bani, dar şi îngrijoraţi de forţele de poliţie impresionante, aflate pe urmele lor, infractorii români au fost suprinşi, într-o interceptare telefonică, declarând că intenţionează să incendieze tablourile furate.

Tot acest fiasco poliţienesc, cu nişte români transformaţi în obiectivul unei acţiuni criminalistice transfrontaliere, pare însă desprins dintr-o glumă ceva mai extinsă şi veche. Gluma hoţilor autohtoni

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, despre vizita în Qatar: Avem în vedere atragerea de investiţii în valoare de 15 mld. euro

Mediafax acum o ora
Vizita de lucru în Statul Qatar are loc în perioada 16 aprilie-17 aprilie 2024. De asemenea, prim-ministrul Marcel Ciolacu se va întâlni cu reprezentanţi ai comunităţilor de români din Qatar. „Statul Qatar este un partener comercial important al Rom

Iranul şi-a închis instalaţiile nucleare în ziua atacului în Israel

News.ro acum 55 minute
Iranul şi-a închis instalaţiile nucleare duminică, în ziua atacului în Israel, a anunţat directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice (AIEA) Rafael Grossi, relatează AFP. Într-o conferinţă de presă, în marja unei reuniuni a Consiliului de S

Percheziţii ale procurorilor DIICOT Timişoara, în Arad, la o firmă care se ocupă cu importul de deşeuri

News.ro acum 28 minute
Procurorii DIICOT Timişoara şi poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminaşităţii Organizate fac marţi dimineaţă mai multe percheziţii la sediul unei firme din Arad care se ocupă cu importul de deşeuri din vestul Europei, precum şi la mai multe

Iarna se întoarce în România! ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Gandul acum o ora
Iarna se întoarce în România! Administraţia Națională de Meteorologie a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, Potrivit meteorologilor, după temperaturile de vară, vremea se strică, ploile şi vijeliile puternice revin, iar la

Ce l-a omorât, de fapt, pe Costel Corduneanu. „Ajunsese să cântărească numai 35 de kilograme!”

Gandul acum 2 ore
Costel Corduneanu a murit după o lungă suferință provocată de problemele de natură cardiacă. În ultimii ani, fostul interlop trăia un adevărat coșmar, în condițiile în care primise un diagnostic cumplit și trăia, fiecare zi, cu perspectiva morții im

Horoscop pentru marti, 16 aprilie 2024. Unii dintre nativi trebuie să învețe lecția discreției

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Se contureaza rasturnari de situatie la serviciu. Pe langa faptul ca ai multe de facut, mai intervine si faptul ca sunt urgente unele saricni de lucru sau ca sefii si colegii te sprijina prea putin. Revolva totul in ritmul tau si, pe cat po

„Ne apropiem periculos de mult de un accident nuclear” în Ucraina, avertizează şeful AIEA

Libertatea acum 46 minute
Șeful Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a declarat luni, 15 aprilie, că recentele atacuri asupra centralei nucleare ucrainene de la Zaporojie, ocupată de Rusia, pun în pericol siguranța oamenilor și că există posi

Miliarde de lei au ajuns în județul Timiș. Alfred Simonis: “La București trebuie să impui respect”

Press Alert acum o ora
Mai bine de 30 de ani, Timișul și Timișoara au fost văduvite de investiții din fonduri guvernamentale, cel mai important județ al țării fiind mereu la coada listei banilor. Această abordare a început să se schimbe după ce Marcel Ciolacu a devenit pr

Ligia Deca: Subiectele la Bacalaureat nu sunt grele. Nu vor fi adaptate pentru elevii cu cerințe educaționale speciale

G4Media acum 2 ore
Subiectele la examenul de Bacalaureat nu vor fi adaptate pentru elevii cu cerințe educaționale speciale, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, într-o conferință la PNL Câmpulung, pe 15 aprilie. Chiar dacă au 4 ani programa adaptată, elevii cu

Firma de securitate cibernetică BrandShield a eliminat peste 250 de site-uri web care vindeau medicamente pentru slăbit contrafăcute

News.ro acum 2 ore
Firma de securitate cibernetică BrandShield a eliminat peste 250 de site-uri web care vindeau versiuni false ale medicamentelor populare pentru slăbit şi diabet din clasa GLP-1, a declarat directorul general al companiei, Yoav Keren, pentru Reuters.

Vremea

București
acum

22°
mar.

18°/30°
mie.

12°/22°
joi

8°/11°
vin.

6°/14°
Iasi
acum

14°
mar.

14°/29°
mie.

8°/18°
joi

5°/8°
vin.

3°/13°
Constanta
acum

21°
mar.

15°/24°
mie.

16°/21°
joi

10°/15°
vin.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

8°/25°
mie.

6°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

15°
mar.

7°/27°
mie.

6°/11°
joi

6°/13°
vin.

3°/12°