Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La meciul dintre Steaua II - Farul (1-0), Gazeta a stat de vorbă cu cîţiva suporteri mai "altfel" ai roş albaştrilor » Terapie în libertate

Publicat in Gazeta Sporturilor, duminică 15 mai 2011 ·

Cei mai cuminţi dintre deţinuţii de la Penitenciarul Jilava au primit ca recompensă două ore de fotbal. Nu să-l joace, doar să-l privească

Atunci cînd ştii că vei avea de-a face cu nişte deţinuţi, te aştepţi să se remarce prin ceva, să fie diferiţi. Numai că ei s-au integrat perfect în peisaj, venind pregătiţi cu fulare şi cu steaguri roş-albastre. Poate din frica de a nu fi pedepsiţi sau de teama supraveghetorului, condamnaţii au fost extrem de cuminţi pe tot parcursul partidei. Doar fazele aprinse îi ridicau de pe scaune şi îi făceau să comenteze: "Bă, da' arbitrul ăsta nu vede? A fost penalty toată ziua!", au exclamat în cor "fanii". Ţinta preferată a ironiilor a fost Eugen Baciu, taxat imediat la o pasă greşită: "Baciule, revino-ţi, tată, că te duce nea Gigi la oi!". Nici asistenta Gabriela Dănănae nu a scăpat de micile răutaţi: "Mai fată, arbitrajul nu e pentru toţi! Mai bine fă ceva de mîncare!".

Cine nu e cuminte se curăţă

Pentru că aşteptările noastre erau altele, am cerut lămuriri în legătură cu chibzuiala acestora. "Ei sînt cei mai liniştiţi şi am decis să îi răsplătim cumva. Trebuie să îi reintegrăm în societate şi cred că sportul reprezintă un bun prilej pentru acest lucru. Cei care sînt în tribune nu ne-au făcut niciodată probleme, mai au puţin pînă la eliberare şi ar fi culmea să facă vreo greşeală tocmai acum", a explicat Cezar Bordaş, supraveghetorul acţiunii.

Cel mai înfocat ultras e Xing!

Printre cei 20 de deţinuţi, şi o figură aparte, un chinez! Cuo Jin Xing se declară un mare suporter al formaţiei roş-albastre şi un admirator al lui Gigi Becali: "Îmi place Steaua, mă bucur că am nimerit chiar la un meci de-al lor, chiar dacă e vorba de echipa a doua, îmi plac şi ei! Favoritul meu nu e un fotbalist, îmi place de Gigi Becali! E un băiat bun, cu inimă mare!", ne-a mărturisit asiaticul. Xing se a

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava: Cinci persoane au fost transportate la spital

HotNews acum 34 minute
​Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat vineri în localitatea Prisaca Dornei din județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cinci dintre pasageri au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri

O dronă ar fi căzut într-o zonă izolată din Insula Mare a Brăilei. Incidentul a fost filmat VIDEO

Ziare.com acum 31 minute
O operațiune de căutare ar fi fost inițiată de către Armata Română într-o zonă izolată din Insula Mare a Brăilei, după ce mai mulți localnici au reclamat zgomote ciudate și au furnizat imagini care indică prăbușirea unei drone, posibil militare, în

Ultimul weekend din Festivalul Ofertelor Auchan îți aduce super reduceri la carnea de pui și scutece Pampers (P)

Ziarul de Iasi acum o ora
Ultimul weekend din Festivalul Ofertelor WoowW la Auchan îți aduce super reduceri! Până pe 2 aprilie în toate magazinele din țară și online, pe auchan.ro, găsești reduceri la sute și sute de produse, alimentare și nealimentare. Mai mult, dacă ai car

Ada Hausvater şi Cristian Rudic au primit Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler

Press Alert acum 31 minute
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, le-a oferit Adei Hausvater și lui Cristian Rudic, în numele președintelui României, Ordinele Naționale „Pentru Merit” în grad de Cavaler, conferite cu prilejul Zilei Culturii Naționale. „Performanța culturală pe ca

Prognoza pentru luna aprilie: temperaturi uşor mai ridicate decât cele normale

Mediafax acum o ora
1 - 8 aprilie Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cu excepţia regiunilor nord-vestice, unde cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale, regim

Zeci de soldaţi sirieni ucişi într-un atac israelian lângă Alep

HotNews acum 49 minute
Cel puţin 36 de soldaţi sirieni au fost ucişi într-un atac israelian care a vizat regiunea Alep din nordul Siriei în zorii zilei de vineri, a anunţat Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH), informează AFP și Agerpres. Elicopter de atac

Alegeri prezidențiale: Ciucă nu exclude posibilitatea de a se înfrunta cu Ciolacu. „Poate fi o ipoteză, orice scenariu pe masa politicii trebuie să existe”

HotNews acum o ora
Șeful PNL, Nicolae Ciucă, nu exclude o posibilă confruntare cu președintele PSD, Marcel Ciolacu, la alegerile prezidențiale, în cazul în care cele două formațiuni politice vor avea candidați separați. Discuțiile despre candidații de la scrutinul din

Horoscop pentru vineri, 29 martie 2024. Sunt multe provocări în plan amoros pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Ziua favorizeaza achitarea taxelor, impozitelor sau altor tipuri de datorii. Rudele, partenerul de viata sau colaboratorii te pot provoca la o dezbatere pe teme materiale, mosteniri sau bunuri si bani folositi si administrati in comun. Depind

VIDEO Cel puţin 45 de morţi după ce un autobuz a căzut de pe un pod, în Africa de Sud

HotNews acum 8 ore
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP și Agerpres. Autobu

Administratoarea unui bloc din Sectorul 2, înjunghiată mortal. Primele informații din anchetă

Ziare.com acum 9 ore
O femeie, administrator al unui bloc din Sectorul 2 al Capitalei, a fost înjunghiată mortal joi seară, 28 martie, de un bărbat. ”La data de 28 martie 2024, în jurul orei 19.10, Poliţia Capitalei- Secţia 9 a fost sesizată de către mai multe persoane

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

15°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

12°
vin.

10°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale