Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ANIVERSARE Dac C. Mihăilescu împlineşte astăzi 60 de ani. Criticul se întâlneşte cu publicul la Humanitas Cişmigiu

Publicat in Adevarul, joi 12 decembrie 2013 ·

"Omul care aduce cartea", criticul Dan C. Mihăilescu, împlineşte astăzi 60 de ani. La Librăria Humanitas Cişmigiu, autorul va citi admiratorilor săi fragmente inedite, la întţlnirea cu aceştia.

Dan C. Mihăilescu este critic şi istoric literar. A lucrat ca cercetător la Institutul de Istorie şi Teorie Lite­rară „G. Călinescu“ şi a editat suplimentul cultural Litere, arte & idei de la Cotidianul.

Obţine Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor pentru volumul Perspec­tive eminesciene. A publi­cat 16 volume de eseuri (printre care Stângăcii de dreapta, Îndreptări de stânga, ciclul Viaţa literară, Despre omul din scrisori. Mihai Emi­nescu), a tradus din Jean-François Revel, Eugène Ionesco, Emmanuel Todd, Vladimir Bukovski ş.a., a deţinut rubrici în revistele Luceafărul, Transilvania, 22, Idei în dialog, România literară, Ziarul de dumi­nică, Dilemaveche, precum şi în Evenimentulzilei şi Jurnalul naţional.

Din anul 2000 este realizatorul emisiunii Omul care aduce cartea, la ProTV. Printre preocupările sale constante se află literatura memo­ria­listică şi epistolară.

Cea mai recentă carte a sa este Castelul, biblioteca, puşcăria. Trei vămi ale feminităţii, publicată de Editura Humanitas (foto copertă).

Un alt titlu de succes pe care l-a coordonat a fost Cărţile care ne-au făcut oameni.

În acest volum, unde semnează alături de care alte 18 personalităţi, printre care Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu şi Mircea Cărtărescu, poveşte despre cărţile lor ziditoare.

Ajuns aproape de şaizeci de ani, sunt adesea întrebat care sunt cărţile care m-au format!

Nu o mie, ci câteva.

Zece, să zicem.

E frumoasă provocarea, ca un îndemn la duel.

Zece energii care ţi-au determinat identitatea spirituală.

Iată recomandările criticului din acest volum, publicat de Editura Humanitas în 2010:

Îmi refuz alintul fa

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acuzat de procurorii DNA de luare de mită şi fals în declaraţii, Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean

Mediafax acum o ora
Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, a depus miercuri semnăturile şi dosarul de candidatură pentru un al doilea mandat în fruntea Consiliului Judeţean. PNL Prahova transmite că decizia a fost luată în urma discuţiilor cu primarii şi ceilalţi

Bloomberg: Macron caută susținere pentru a-l instala pe DRAGHI în funcția de președinte al Comisiei Europene, în locul Ursulei von der Leyen

Gandul acum 32 minute
Președintele Franței, Emmanuel Macron, care a avut un rol central în numirea Ursulei von der Leyen în funcția de președinte al Comisiei Europene acum cinci ani, discută acum cu alți lideri europeni pentru a găsi alt candidat, precum Mario Draghi, pe

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: În Franţa, se menţin controalele la frontierele interne UE, până la finalul lunii octombrie

News.ro acum 48 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Franţa, unde autorităţile au decis să menţină controalele la frontierele interne UE, până la finalul lunii octombrie. Decizia vine în contextul Jocurilor Olimpice şi Parali

Școlile de Poliție scot la concurs peste 1.600 de locuri. Probele pe care le vor susține candidații

Ziare.com acum o ora
Sesiunea de admitere se va desfăşura în perioada aprilie - iulie pentru cele 1.340 de locuri de la Şcoala de la Câmpina şi cele 300 de la Cluj-Napoca. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis miercuri, 24

MAE atenţionează că sunt posibile perturbări ale traficului aerian în Franţa

Mediafax acum 2 ore
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul principal al controlorilor de trafic aerian din Republica Franceză, SNCTA, susţinut de s

Alarmă în centrul Londrei. Mai mulţi cai din cavaleria regală au scăpat liberi pe stradă, o persoană a fost rănită - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Mai mulţi cai, între care unul plin de sânge, au fost scăpaţi de sub control în Londra şi cel puţin o persoană a fost rănită, armata fiind chemată să ajute la localizarea animalelor, au anunţat miercuri autorităţile din capitala britanică, relatează

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 2 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Noi norme privind încălcarea regulilor de circulaţie în străinătate adoptate de Parlamentul European

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al PE, noile norme obligă autorităţile naţionale să răspundă fără întârziere cererilor din partea unei alte ţări din UE şi în termen de cel mult două luni de la colectarea informaţiilor necesare. În plus, la cererea statului

Flavia Boghiu, viceprimarul Brașovului, nu va candida la alegerile locale: „Sunt însărcinată și este o sarcină cu risc”

HotNews acum 53 minute
Flavia Boghiu, viceprimarul suspendat al orașului Brașov, a anunțat că nu va candida la alegerile locale din acest an întrucât este însărcinată, iar sarcina este una cu risc. Boghiu este suspendată din funcție în urma unui dosar deschis de DNA pentr

Sorin Grindeanu: Tarom trebuie să intre într-o etapă de reorganizare economică

Mediafax acum 6 ore
„Tarom deocamdată trebuie să facă următorul lucru, să primească până la sfârşitul lunii acel ajutor de la Comisia Europeană. Tarom-ul nu este într-o formă economică de invidiat şi, şi dacă nu vi-o spun eu, o ştiţi foarte bine. Trebuie să găsească, d

Vremea

București
acum

21°
mie.

8°/21°
joi

11°/21°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
Iasi
acum

22°
mie.

10°/22°
joi

11°/22°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

8°/16°
joi

6°/11°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

14°
mie.

7°/14°
joi

5°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°