Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevi din Bulgaria au încondeiat ouă la Slobozia

Publicat in Adevarul, sâmbătă 30 aprilie 2011 ·

Şcoala Numărul 3 din Slobozia a avut astăzi oaspeţi de seamă. Este vorba despre un grup de elevi de la şcoala Ivan Vazov din Silistra, ce a poposit astăzi la Slobozia, pentru a cunoaşte tradiţiile specifice Bărăganului.

Legăturile dintre cele două şcoli s-au consolidat în urmă cu doi ani, în momentul în care autorităţile locale din Slobozia şi Silistra, alături de şcolile din cele două localităţi, au demarat un proiect ce a presupus interacţiunea între elevii slobozeni şi cei bulgari.

Astfel, în septembrie 2010, elevii Şcolii Numărul 3 din Slobozia au mers la Silistra şi au făcut cunoştinţă cu cei bulgari. Astăzi, a fost rândul elevilor din Silistra să vină la Slobozia.

Însoţiţi de cadrele didactice, micuţii au ajuns în oraş la primele ore ale dimineţii. Îmbrăcaţi în costume populare bulgăreşti, ei le-au arătat gazdelor că dansurile şi muzica tradiţională de la sud de Dunăre se păstrează şi astăzi.

„Programul artistic al elevilor bulgari a fost foarte frumos. Elevii noştri au rămas impresionaţi de felul în care ei păstrază tradiţile populare“, a declarat profesorul Valentin Cilibeanu, directorul Şcolii Numărul 3 din Slobozia.

Lecţia de încodeiat ouă

De la şcoală, elevii bulgari au mers să viziteze Slobozia. Ei au poposit la Muzeul Naţional de Agricultură, unde au învăţat să încondeieze ouă. Micuţii au fost foarte încântaţi de acest obicei popular.

„Nu ştiam să încondeiez ouă, dar acum am învăţat cât de cât. Mi-a plăcut şi la şcoala de aici. Este frumoasă şi curată, iar elevii ne-au primit cu bucurie“, a spus entuziasmată, Iveta Tudorova (13 ani), elevă în clasa a VI-a la şcoala din Silistra.

După ce au admirat toate exponatele din muzeu, micuţii au mers în pelerinaj la Catedrala Episcopală şi au vizitat şi Parcul Hermes.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar / Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare, de nelămurire

News.ro acum 46 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat joi, după deciaia CSM prin care judecătoarea din dosarul accidentului de la 2 Mai, Ioana Ancuţa Popoviciu, nu va fi suspendată din funcţie, că nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de înt

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum o ora
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum o ora
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Hidrologii au emis o avertizare cod galben de viituri pe râuri din unsprezece judeţe

News.ro acum o ora
Specialiştii INGHA anunţă, joi, cod galben de viituri pe râuri din unsprezece judeţe, până vineri la ora 10.00. ”Ca urmare a precipitaţiilor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă din zona montană ȋnaltă şi propagării, hidrologii I.N.H.G.A.

Reuters: O navă care ar fi implicată în transferuri de arme între Coreea de Nord şi Rusia este adăpostită de China, arată imagini din satelit

News.ro acum o ora
China asigură acostarea unui cargo rusesc sancţionat de SUA, implicat în transferuri de arme nord-coreene către Rusia, potrivit unor imagini din satelit văzute de Reuters. Dovezile sunt de natură să susţină îngrijorările tot mai mari ale SUA cu priv

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum o ora
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Marius Tucă Show începe joi, 25 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 44 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 2 ore
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum 3 ore
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum o ora
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

10°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°