Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După ce au rămas fără spital, locuitorii din sudul judeţului Vâlcea riscă să rămână şi fără căminul de bătrâni

Publicat in Adevarul, miercuri 2 octombrie 2013 ·

Începând cu ianuarie 2014, Ministerul Muncii nu va mai susţine financiar căminul de bătrâni din oraşul Bălceşti, iar autorităţile locale şi judeţene nu au găsit deocamdată o soluţie pentru finanţarea centrului de asistenţă socială.

Căminul pentru persoane vârstnice din Bălceşti a fost deschis în toamna anului 2011, după ce ministrul Cseke Attila a desfiinţat spitalul din localitatea.

Acesta funcţionează în spaţiile fostului spital, acolo unde ar fi trebuit să se existe, potrivit promisiunilor făcute de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, şi un centru medical pentru cei aproximativ 40 000 de locuitori din sudul judeţului.

Căminul are 60 de locuri şi a funcţionat în baza unui parteneriat cu Ministerul Muncii, care s-a angajat să finanţeze instituţia pe o perioada de doi ani, până la finalul lui 2013.

De la 1 ianuarie 2014, centrul ar trebui să fie preluat de autorităţile locale. Primăria din Bălceşti nu-şi permite să ţină deschis acest cămin pentru că are un buget redus.

„E posibil să se închidă şi căminul de bătrâni. Deocamdată căutăm soluţii, trebuie să vorbim cu cei de la Consiliul Judeţean, să vedem dacă vom continua sau nu programul. E vorba de foarte mulţi bani, mai mult de jumătate din bugetul nostru

Ion Curelaru, primarul oraşului Bălceşti.

Cheltuielile anuale privind funcţionarea centrului de bătrâni depăşesc 800 000 lei.

Centrul nu poate fi preluat de DGASPC

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Vâlcea nu poate prelua centrul de la Bălceşti deşi mulţi bătrâni aflaţi pe listele propriii de aşteptare au fost trimişi la acest cămin.

Situaţia financiară a Direcţiei este una destul de complicată. Din cauza subfinanţării, instituţia având în 2013 un buget la nivelul celui de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 5 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 5 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 8 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 8 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 7 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 12 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 6 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Marius Tucă Show începe miercuri, 24 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Mirel Palada și H.D. Hartmann

Gandul acum 5 ore
Invitații zilei sunt Mirel Palada, sociolog și H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UEFA a comunicat lista arbitrilor pentru EURO 2024. Patru arbitri români vor fi prezenţi în Germania

Mediafax acum 13 ore
Comisia de Arbitri UEFA a anunţat marţi oficialii de joc pentru partidele de la EURO 2024 din Germania. Au fost nominalizaţi 18 arbitri de centru împreună cu asistenţii lor şi oficiali VAR, pentru cele 51 de partide de la turneul final. Un central r

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°