* ADEVARUL
* Băsescu: "Românii nu mă vor ierta niciodată pentru tăierea salariilor"
Preşedintele, Traian Băsescu a declarat, aseară, la B1 TV, că românii nu îl vor ierta niciodată pentru tăierea salariilor. El a precizat că după ce a făcut anunţul nu a dormit o noapte şi în momentul acela se gândea la ce a înţeles fiecare român din această decizie. "Românii nu mă vor ierta niciodată pentru mai 2010", a spus Traian Băsescu, făcând referire la momentul când a anunţat că salariile bugetarilor vor fi reduse cu 25%. El a povestit că, de obicei, seara, când ajunge acasă îşi sărută copiii şi soţia, iar apoi stă "la taclale". "În seara aceea, n-am putut vorbi nici cu soţia, nici cu fiica cea mare, care era acasă şi n-am putut dormi o noapte", a adăugat preşedintele. El a precizat că se gândea "ce a înţeles orice român din această decizie".
* Satul unde se pune la cale soarta UE
Meseberg, un sat cu 149 de locuitori, la 70 de kilometri nord de Berlin, în fosta Germanie de Est, este locul unde Angela Merkel îşi invită musafirii de rang înalt pentru discuţii confidenţiale. Castelul din Meseberg, o clădire în stil baroc, din secolul al XVIII-lea, găzduia pe vremea comunismului nouă familii, la etaj, şi un magazin al comerţului socialist la parter. După o renovare ce a costat mai multe milioane de euro, făcută cu mai mulţi ani în urmă, castelul serveşte acum drept reşedinţă a cancelarului Angela Merkel, un fel de variantă germană a reşedinţei prezidenţiale americane de la Camp David.
* Datoria britanică, o bombă cu ceas
După ce Fitch a modificat perspectiva ratingului AAA al Marii Britanii de la stabilă la negativă, scheletele din dulapul economic al Regatului Unit ies la iveală. Statul britanic se află într-o situaţie financiară critică, scrie site-ul Atlantico. Zilele următoare, ministrul Bugetului, George Osborne, ar trebui să prezinte noul b