Braşovenii şi turiştii au acum o imagine cât mai apropriată de ceea ce au fost fortificaţiile de pe Tâmpa. La telecabina de sub Tâmpa a fost expusă o machetă a Cetăţii Braşovia. Investiţia s-a ridicat la 39.532 de lei.
Pentru ca macheta să se apropie cât mai mult de adevărul istoric, s-a apelat la un consultant de specialitate, respectiv un arheolog, care a furnizat informaţiile necesare executantului. Totodată, s-a utilizat ridicarea topografică a Cetăţii Braşovia, realizată la scară 1:200.
„Pe considerentul că situl istoric se suprapune cu cel natural, iar legislaţia de protecţie a mediului nu permite reconstruirea Cetăţii, prin prezentul proiect a fost construită o machetă a acesteia, cu scopul de a prezenta construcţia în integralitatea ei, inclusiv cu construcţiile interioare ale căror ruine nu sunt vizibile. Cei interesaţi vor putea afla astfel şi care a fost importanţa strategică şi militară a monumentului istoric. Această imagine poate dovedi stadiul de dezvoltare a comunităţii braşovene, în perioada respectivă, similar cu cel al altor regiuni ale Europei”, susţine directorul general al Agenţiei Metropolitane Braşov, Dragoş David.
Reprezentarea miniaturală include două elemente, respectiv masivul Tâmpa şi macheta propriu-zisă a Cetăţii, deocamdată fiind instalată doar macheta cetăţii. „Masivul Tâmpa va fi reprezentat pentru a evidenţia strategia de poziţionare a Cetăţii, din Vârful Tâmpa, flancată de prăpastie pe ambele părţi. Tocmai această amplasare a făcut ca monumentul istoric să nu fie cucerit prin luptă, ci doar cedat prin tratate. Macheta propopriu-zisă a Cetăţii prezintă construcţia în integralitatea ei, inclusiv încăperile adosate zidurilor de curtină şi a celorlalte construcţii interioare, care au avut rol de apărare (tunuri, bastioane), de locuinţe sau magazii pentru provizii“, afirmă Dragoş David.
Macheta a fost amplas