Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blânda lege românească lasă taţii incestuoşi să zburde liberi

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 23 noiembrie 2011 ·

Procuroarea Nicoleta Luca l-a eliberat pe măcelarul din Timişoara motivând că fiica sa şi-a dat acceptul pentru a întreţine relaţii sexuale. Există un precedent îngrozitor la această poveste.

Paradoxurile justiţiei din României continuă să surprindă. Tatăl incestuos din Timişoara, care s-a culcat cu fiica sa de 17 ani timp de două luni, a fost eliberat în câteva ore, din lipsă de probe, în timp ce profesorul de sport de la "Jean Monnet", care s-a culcat cu o elevă într-o excursie, a fost arestat pentru 29 de zile. Mai mult, eleva iniţiase partida de sex. În schimb, Lucian Pop, un măcelar în vârstă de 38 de ani, este acum liber şi îşi terorizează rudele care l-au denunţat.

Pop este recidivist, a mai stat la puşcărie dar, cu toate acestea, procurorul de caz, Nicoleta Luca, i-a dat drumul să plece acasă motivând că fiica sa a aşteptat prea mult timp până să îl denunţe.

"M-a sunat şi a spus că-mi lasă copilul fără mamă", a spus sora lui Pop, care de frică s-a mutat de-acasă, imediat după ce măcelarul a fost pus în libertate.

Incredibil: şi-a violat fiica din eroare

Poliţiştii care s-au ocupat de acest caz sunt nedumeriţi de soluţia procuroarei Luca. "Nu e prima oară când se iau decizii nefireşti", au afirmat ofiţerii de poliţie, care au preferat să-şi păstreze anonimatul.

Istoria se repetă, pentru că alte greşeli judiciare din trecut au avut consecinţe grave. În 2000, în comuna Pesac (Timiş), un alt tată incestuos, Vasile Coman, a scăpat din puşcărie beneficiind de o anchetă superficială.

În noaptea de Înviere şi-a violat fiica în vârstă de doar 14 ani. Urmarea a fost groaznică, fata, pe nume Monica, rămânând însărcinată şi născând un copil. Bunica victimei l-a denunţat imediat pe agresor. Parchetul de pe lângă Sânnicolaul Mare l-a scos însă de sub urmărire penală, motivând că Vasile Coman nu avea discernământ în acea noapte. @N_P

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum 51 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Ministrul Transporturilor: România are, de astăzi, peste 1.091 km de autostradă şi de drum expres în circulaţie

News.ro acum 52 minute
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că ţara noastră are, de astăzi, peste 1.091 km de autostradă şi de drum expres în circulaţie, iar în prezent sunt implementate - proiectare şi execuţie contracte pentru construirea altor 729 km de

MAE lansează campania „Born in NATO”

Mediafax acum 13 minute
Evenimentul de lansare a campaniei a fost găzduit de Colegiul Naţional „Sfântul Sava“ din Bucureşti şi s-a desfăşurat în prezenţa ministrului afacerilor externe Luminiţa Odobescu, a ambasadorului Statelor Unite în România, Kathleen Ann Kavalec, a co

Cum încearcă avocaţii lui Mario Iorgulescu să-l scape închisoare: „El suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

HotNews acum o ora
Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are leziuni cerebrale încă din copilărie şi nu înţelege ce se întâmplă la proces. Dosar instantaFoto: Andriy Popov

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum 2 ore
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Sam Bankman-Fried a fost condamnat joi la 25 de ani de închisoare pentru fraudă de miliarde de dolari prin intermediul platformei sale de criptomonede FTX

News.ro acum 45 minute
Sam Bankman-Fried a fost condamnat joi la 25 de ani de închisoare de către un judecător american, pentru că a furat 8 miliarde de dolari de la clienţii platformei de criptomonede FTX, acum falimentară, pe care a fondat-o, transmite Reuters. Judecăto

Adrian Câciu spune că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR: România a primit 33% din banii alocaţi în PNRR şi 20% din banii primiţi i-am cheltuit / Şedinţă de analiză, pe 15 aprilie, la Guvern

News.ro acum 24 minute
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu a declarat joi că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR, el precizând că România a primit 33% din banii alocaţi în PNRR şi 20% din banii primiţi i-am cheltuit. 9,45 de miliard

Cătălin Cîrstoiu: O să îmi iau concediu pe perioada campaniei electorale / Nu cred că bucureştenii vor un primar ca Nicuşor Dan. Ca Piedone, nici atât

HotNews acum 15 minute
Candidatul comun al PSD şi PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, consideră că bucureştenii „nu îşi doresc un primar ca Nicuşor Dan”, ci un primar „echilibrat, care să dea sănătate oraşului”. El a precizat că îşi va lua concediu din funcţia de

Nicuşor Dan: Experimente nefericite cu locuinţe ieftine înghesuite unele în altele au făcut şi oraşele occidentale, dar ele au devenit ghetouri. Am emis 2.000 de autorizaţii de construire

News.ro acum 52 minute
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a precizat că se construieşte în Bucureşti şi sunt emise autorizaţiile de construire în baza Planului Urbanistic General şi că au existat experimente nefericite cu locuinţe ieftine înghesuite unele în altele şi în alte

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Vremea

București
acum

16°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

15°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

14°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale