Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Patronul-jucător" vrea să scoată Steaua lui Becali din Cupă! Uite pe cine vor întâlni Tănase şi Costea în "16"-imi

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 10 septembrie 2011 ·

După Dinamo şi Timişoara în sezoanele trecute, Sănătatea a prins, în sfârşit, în "16"-imile Cupei, şi peştele cel mare. "Viruşii verzi" se vor bate pentru un loc în optimi cu Steaua lui Tănase şi a fraţilor Costea, cea mai galonată echipă a României.

În timp ce alte echipe, Timişoara sau Viitorul Constanţa, ambele cu ambiţii de mărire, s-au rugat probabil ieri ca sorţii să nu le scoată Steaua în cale în "16"-imile Cupei României, în vestiarul celor de la Sănătatea Cluj lucrurile au stat pe dos. Iar bucuria "viruşilor verzi" a fost nemărginită când Bela Kassai a anunţat că visul de câţiva ani li s-a împlinit. "De patru ani ne dorim să picăm cu ei, fiindcă majoritatea suntem stelişti. Este un vis mai vechi de-al nostru, care se va împlini acum. Acest meci va fi vârful istoriei echipei noastre", a mărturisit patronul Sănătăţii, Aurelian Ghişa, un medic veterinar care susţine echipa din propriile afaceri, unde le-a găsit un rost şi câtorva dintre jucători. "Da, băieţii muncesc zilnic, dar în preajma jocurilor tot timpul au un program mai lejer sau primesc liber", dezvăluie Ghişa, pentru care deja au început bătăile de cap.

Cea mai mare primă din istorie: 800 de lei

Patronul grupării clujene trebuie să găsească bani inclusiv pentru echipamentul pe care formaţia îl va purta la meciul cu Steaua. "Sper să găsim sponsori, pentru că avem nevoie de un echipament nou şi de bani pentru prime", recunoaşte Ghişa, a cărui echipă a devenit o specialistă a Cupei printre formaţiile din eşaloanele inferioare, două dintre victimele "viruşilor" fiind UTA şi "U" Cluj. Iar ca amănunt de culoare, de la confruntarea cu concitadina "U" datează şi cel mai mare câştig financiar al jucătorilor lui Ghişa. "Au luat atunci 800 de lei pentru victorie şi tot atât le-aş fi dat dacă o eliminam pe Dinamo. Oricum, noi jucăm din pasiune, plăcere, ambiţie şi dorinţă", a

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Politico îl vede pe Klaus Iohannis cu șanse la șefia Comisiei Europene. Care este argumentul împotrivă și cine îi sunt concurenții

HotNews acum 16 minute
Publicația pe teme europene Politico consideră că președintele României se află pe lista posibililor înlocuitori ai Ursulei von der Leyen, dar aceasta este totuși în continuare favorită, Iohannis mai are suficienți competitori, iar drumul până la al

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Un atac rusesc asupra NATO s-ar solda cu o înfrângere a Moscovei, avertizează ministrul polonez de externe

News.ro acum 2 ore
Un atac al Rusiei asupra NATO s-ar încheia cu o înfrângere pentru Moscova, dar NATO trebuie să-şi sporească apărarea, a declarat joi ministrul polonez de externe, Radek Sikorski, într-un discurs ţinut în parlament, relatează Associated Press. Minist

Ciolacu: Adoptăm azi hotărârea de guvern care ne permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti. Este un gest firesc de respect faţă de seniorii României

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Guvernul adoptă în şedinţă hotărârea de guvern care permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti, el arătând că este un gest firesc de respect faţă de seniorii României. ”Adoptăm azi hotărârea d

Ministrul Sănătății: Anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală

Wall-Street.ro acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că are în vedere un proiect care presupune compensarea tratamentului contraceptiv, dacă o femeie tânără doreşte acest lucru. Întrebat dacă are în vedere un proiect care presupune compensarea anticonc

Accident pe Centura Bucureşti – Tată şi fiu sunt resuscitaţi / S-a cerut elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Două autovehicule s-au ciocnit, joi, pe Centura Bucureşti, pe sensul Bragadiru – Chitila, iar două persoane – tată şi fiu – sunt resuscitate. S-a solicitat intervenţia elicopterului SMURD. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Ro

Percheziții la Complexul Energetic Oltenia. Sunt vizate fapte din perioada 2022-2024

HotNews acum 16 minute
Procurorii DNA fac percheziții, joi, în București și în trei județe, fiind vizate activitatea comercială a Complexului Energetic Oltenia, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare. Sediul DNAFoto: Victor Cozmei / HotNews.ro Conform surselor cita

Liderul din Belarus afirmă că riscul unor incidente militare de-a lungul graniţei cu Ucraina este ridicat

News.ro acum o ora
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat joi că riscul unor incidente militare de-a lungul graniţei ţării sale cu Ucraina este ridicat, relatează TASS. "Probabilitatea unor provocări armate din partea unităţilor ucrainene, capabile să deg

USR Timiş: „PSD oferă timișorenilor daruri din banii lor”

Timpolis acum 37 minute
Sursă foto: USR Timiş În ziua în care la Timişoara se află premierul Marcel Ciolacu, USR Timiş acuză PSD că a atins o culme a cinismului: să fure banii timișorenilor după care să le promită daruri din banii furați.   „Asta a făcut Guvernul Ciolacu.

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 3 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Vremea

București
acum

17°
joi

11°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

12°
joi

4°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°