După ce l-a criticat de nenumărate ori pe șeful statului, aseară, la România Tv, liderul PNL, Crin Antonescu a descoperit că Traian Băsescu are calități. Atât de multe, încât Antonescu ar putea scoate o broșură.
CRIN ANTONESCU ÎN TIMP CE ERA HUIDUIT
"Pot să scot o broşură cu calităţile pe care i le-am recunoscut în repetate rânduri domnului Traian Băsescu sau cu acţiuni sau declaraţii pe care, ce-i drept cu mai mult timp în urmă, i le-am lăudat. Am salutat demersul în sine de condamnare a comunismului, care evident nu este nici ideea, nici meritul exclusiv al lui Traian Băsescu, dar l-am salutat ca atare. Am salutat consecvenţa pe care Traian Băsescu a declarat-o în raport cu orientările majore, strategice de politică externă românească, pro-NATO, pro-americani şi aşa mai departe. (...) Am spus că este un om cu multe calităţi, însă că, din păcate, aceste calităţi nu au folosit ţării şi inclusiv vieţii politice româneşti, că nu i-au folosit nici domniei sale înafară de a-şi menţine puterea mai mult decât era cazul asta e cu totul altceva. Dar calităţile există şi eu nu le-am trecut sub tăcere sub niciodată", a declarat Crin Antonescu într-o intervenţie telefonică la emisiunea "Ultima oră" de la România TV.
De trei ori, în două zile
Ieri, într-un interviu acordat Agerpres, Crin Antonescu a făcut alte declarații contradictorii. După ce a dezvăluit, recent, că bazele USL au fost puse de el şi de Liviu Dragnea, şi a subliniat de nenumărate ori că Uniunea este o construcţie politică puternică, făcută să dureze, Crin Antonescu a spus că PNL şi PSD ar trebui să candideze separate la europarlamentare.
"Din punct de vedere formal, legal, există posibilitatea unei liste comune şi la alegerile europarlamentare, urmând ca după ce aceste alegeri au loc, aleşii PSD de pe lista comună să meargă în grupul socialist, aleşii liberal