Şase posturi de televiziune, TVR 1, Antena 1, Kanal D, ProTV, Realitatea TV şi Telesport, au cerut, până marţi, cererea de ofertă pentru drepturile de difuzare a meciurilor naţionalei,
Şase posturi de televiziune, TVR 1, Antena 1, Kanal D, ProTV, Realitatea TV şi Telesport, au cerut, până marţi, cererea de ofertă pentru drepturile de difuzare a meciurilor naţionalei, conform Newsin. Sport Evolution Group este societatea care va reprezenta Federaţia Română de Fotbal în gestionarea achiziţiei acestor drepturi. Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu (foto), a declarat, pentru NewsIn, că acest contract va fi semnat pentru o perioadă de doi ani, 2008 şi 2009.
Termenul-limită de depunere a ofertelor este de 15 noiembrie. "Contractul se va încheia pe doi ani şi aşteaptăm să se depăşească suma de 800.000 de dolari pe an, din actualul contract", a spus Ionuţ Lupescu. În plus, în afară de obiectul financiar, FRF urmăreşte să obţină o acoperire media cât mai mare pentru meciurile transmise. Actualul contract pentru drepturile de difuzare a meciurilor naţionalei de fotbal a României, deţinut de TVR, expiră în data de 31 decembrie 2007. Acest contract nu include şi meciurile de la Campionatul European sau de la Campionatul Mondial de fotbal.