Aflat de două luni în libertate, hip-hoperul vorbeşte pentru prima dată pe larg despre cum s-a văzut de după gratii încarcerarea unor personaje ca Adrian Năstase şi Sorin Ovidiu Vântu. Sişu explică prin ce proiect „scandalos” vrea să-şi relanseze cariera muzicală.
Tudor Sişu a ieşit de două luni din Penitenciarul Jilava şi, la câteva zile după eliberare, a cântat pentru un public care l-a primit entuziasmat. „Era concertul unui prieten“, spune Sişu fără să dea importanţă momentului. Pentru fostul component al trupei „La Familia“, muzica rămâne „drogul“ care-l ajută să-şi construiască viaţa dincolo de experienţa cenuşie a puşcăriei. Muzica şi credinţa, adaugă Sişu, „pentru că nu există atei: unii cred în bani, unii în tehnologie, alţii în iubire sau frică, toţi cred în ceva“. Rapperul povesteşte şi cum s-a văzut de după gratii încarcerarea la Jilava a unor personaje importante. „Am avut de suferit indirect din cauza lui Adrian Năstase. Celălalt celebru arestat din penitenciar, Sorin Ovidiu Vântu, a dat dovadă de caracter“. INTERVIUL COMPLET VIDEO
„Adevărul“: Când ai fost arestat în 2011 ai spus că „voi căuta oameni de caracter în închisoare pentru că afară nu am găsit“. Ce ai vrut să spui prin asta?
Tudor Sişu: Am vrut să spun că de multe ori s-ar putea să găseşti oameni de caracter în altă parte decât în locul în care te aştepţi să fie. Faptul că eşti în libertate nu e o garanţie pentru caracter. Poate c-ai fost puţin mai bandit, poate chiar îţi lipseşte un pic caracterul şi de-aia eşti în libertate, înţelegi?
Între timp, acolo au mai ajuns şi politicieni, şi oameni de care te-ai legat în versurile tale de-a lungul vremii.
Eu şi mulţi care fac diferite forme de muzică şi care emit un mesaj atingem şi problema asta a autorităţilor. La urma urmei, de multe ori, un spirit, ca să se îndrepte spre o zonă artistică, trebuie să fie liber.