Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BNR a fost nevoită să vândă valută ieri după-amiază ca să ţină euro sub palierul de 4,3 lei- Revista presei economice

Publicat in Adevarul, miercuri 14 octombrie 2009 ·

Presa economică de azi scrie despre cum a oprit BNR creşterea cotaţiilor imediat după prăbuşirea Guvernului, despre dosarele pre-aprobate în cadrul programului "Prima Casă" sau căderea Executivului va pune presiune pe leu şi pe investiţiile străine. Printre alte subiecte, Banca centrală a Marii Britanii trebuie să cumpere active de până la 200 miliarde lire ca să asigure revenirea economiei, iar proiectele cu fonduri UE se împotmolesc la bancă.

Revista presei internaţionaleRevista presei interneRevista presei mondeneRevista presei sportive

BNR a fost nevoită să vândă valută ieri după-amiază ca să ţină euro sub palierul de 4,3 lei . Euro a atins ieri după-amiază pragul de 4,3 lei, după o pauză de şapte luni, la scurt timp după anunţarea rezultatelor votului în urma căruia Guvernul a fost demis. Creşterea cotaţiilor a fost oprită doar de o intervenţie a BNR, care a vândut valuta, arătând astfel că în continuare nu tolereaza spargerea plafonului de 4,3 lei pentru un euro, scrie Ziarul Financiar.

Banca Românească are pre-aprobate credite de 12 milioane de euro pentru Prima Casă . Banca Românească are circa 650 de dosare în analiză în cadrul programului "Prima Casa", circa o jumătate dintre acestea, în valoare de 12 milioane de euro, fiind deja pre-aprobate pe baza veniturilor solicitanţilor, scrie Bursa .

Căderea Guvernului pune presiune pe leu şi pe investiţiile străine . Tensiunile politice din ultima perioadă s-au finalizat, astfel, prin căderea Guvernului, ceea ce face ca instabilitatea factorului politic să afecteze din ce în ce mai mult mediul de afaceri din România. Întreprinzătorii se declară a fi îngrijoraţi, spunând că situaţia actuală a României se va agrava şi mai mult, în condiţiile în care căderea Guvernului va pune presiune pe cursul valutar şi pe investiţiile străine, scrie Curierul Naţional.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum o ora
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

UPDATE - Posibilă tentativă de suicid în staţia de metrou Obor / Circulaţia afectată / Sistem pendulă între Dristor şi Iancului şi între Ştefan cel Mare şi Republica

News.ro acum 54 minute
Circulaţia metrourilor este afectată, joi seară, după ce un călător a căzut pe şine în staţia de metrou Obor. UPDATE: ”Până la finalizarea intervenţiei organelor abilitate, circulaţia trenurilor de metrou pe Magistrala 1 se desfăşoară în sistem pend

Iohannis a reiterat, la Consiliul European, că Ucraina, alături de Republica Moldova, rămân teme de prioritate absolută şi a insistat asupra necesităţii unei abordări de securitate care să includă întreaga regiune a Mării Negre

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri şi joi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care a avut loc la Bruxelles, Regatul Belgiei. Reuniunea a debutat cu o recepţie oferită de către Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilo

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 42 minute
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 33 minute
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

O nouă medalie de aur! David Popovici s-a impus și în proba de 200 m liber la Campionatele Naționale de la Otopeni

Gazeta Sporturilor acum o ora
David Popovici s-a impus și în proba de 200 metri liber la Campionatele Naționale de la Otopeni. E a doua medalie de aur, după cea de la 50 metri liber.

CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele interne

Mediafax acum 2 ore
Comisia Europeană a propus Consiliului să stabilească în acest an data la care să se elimine controalele interne la frontierele terestre. Această propunere va fi discutată în cadrul următorului Consiliu din iunie, a declarat Ylva Johansson, comisaru

Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti a adus Secţia 26 de Poliţie în Mall Grand Arena - ADVERTORIAL

Mediafax acum 2 ore
Pentru siguranţa cetăţenilor, Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti a adus Secţia 26 de Poliţie în Mall Grand Arena. În aceeaşi incintă va funcţiona şi primul centru de consiliere şi informare antidrog din Sectorul 4, destinat adolescenţilor.

O femeie, cadru militar, care și-a snopit în bătaie fetița de doar 2 luni, a fost arestată preventiv. Bebelușul e sub îngrijirea medicilor

Ziare.com acum 7 ore
O femeie, cadru militar în Bucureşti, a fost arestată preventiv după ce şi-ar fi lovit fetiţa în vârstă de doar două luni, provocându-i mai multe răni, inclusiv fracturi costale şi la mâini, traumatism cranian. Medicii au stabilit că micuţa are nevo

Exercițiu militar la Tulcea. Participă forţele terestre, aeriene şi navale

Ziare.com acum 3 ore
Ministerul Apărării organizează începând de joi, 18 aprilie, un exerciţiu de instruire cu termen scurt de notificare, în judeţul Tulcea, la acesta participând militari din Forţele Terestre, Forţele Aeriene şi Forţele Navale, cu mijloace tehnice, inc

Vremea

București
acum

12°
joi

8°/13°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/16°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

7°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/14°
Constanta
acum

12°
joi

9°/14°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/16°
Timisoara
acum

joi

6°/11°
vin.

3°/13°
sâm.

3°/16°
dum.

6°/17°