M-a întrebat deunăzi cineva (din sectorul energiei) dacă acordul cu FMI a fost un lucru bun pentru sectorul energiei și pentru companiile din energie. Nu de alta, dar tot apar voci în spațiul public contra unui nou Acord și e cazul să lămurim și treaba asta. Deci, mai bine cu sau fără Acordul cu FMI? E interesantă poziția marilor companii din energie zilele astea (EON, ENEL, CEZ, GDF, Petrom): nici pâs pe acest subiect, să nu care cumva să supărăm guvernul, cred. Să vedem cum au stat lucrurile.
În primul rând, o precizare: acordul pe care l-am avut noi în România din (2009 și) 2011 a fost o excepție absolută: din 2009 încoace, în nicio altă țară din lume FMI nu se mai bagă în reforme structurale, adică în condiționalități de reformă pe sectoare ca la noi, energie, sănătate, transporturi. La noi și-au dat seama că trebuie făcută o excepție pentru că jaful generalizat din transport, energie și sănătate pur și simplu fac ca stabilitatea macroeconomică și perspectivele de dezvoltare pe termen lung să fie puse serios în pericol. Și că fără condiționalități dure, guvernul României, oricare ar fi el, nu va renunța la jaful generalizat.
În energie, că despre asta am fost întrebată, acordul cu FMI a avut câteva condiții:
- abandonarea ideii imbecile cu campionii integrați, măsură complet inaplicabilă și care a blocat orice investiție în sectorul energiei chiar în cei mai buni ani, 2007-2008. Să fie clar, din cauza ideii cu unul-doi campioni integrați nu s-a făcut absolut nimic în energie timp de 4 ani. Să nu mai zic că era o idee ticăloasă de întreținut niscaiva centrale termo care nici nu sunt funcționale pe seama decapitalizării Hidroelectrica și Nuclearelectrica, și de ascuns contractele cu “băieții deștepți” care deveniseră evidente odată cu funcționarea din ce în ce mai bună a pieței de energie OPCOM. Ăsta, și nu altul, e scopul înființării campionilo
