Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Istoria ca poveste

Publicat in Adevarul, duminică 22 decembrie 2013 ·

Într-una dintre primele sale cărţi- Focul ascuns în piatră. Despre istorie, memorie şi alte vanităţi contemporane (Editura Polirom, Iaşi, 2002), istoricul Adrian Cioroianu deplângea statutul istoriei în România post-comunistă.

Nu atât al istoriei ca ştiinţă, cât mai curând al istoriei ca disciplină de învăţământ în ansamblul curriculei liceale, dar şi al istoriei ca preocupare pentru oamenii simpli, cu instrucţiune medie care nu şi-au făcut din cercetarea trecutului, o profesie.

De ce se face puţină Istorie la şcoală, tot la fel cum se face puţină Geografie sau chiar puţină Literatură română e, la urma urmei, problema Ministerului Educaţiei şi a dezinteresului său constant întru rezolvarea ei. Din 2002, anul când apărea sus-menţionata carte a lui Adrian Cioroianu, au trecut ani mulţi şi nu am ştiinţă ca statul Istoriei în învăţământul secundar să se fi ameliorat într-un fel cât de cât sensibil. Cum nu s-a ameliorat, ba din contră, nici statul Literaturii române, nici cel al Geografiei.

De ce omul simplu din România de azi se arată foarte puţin preocupat de istorie, de ce e în redusă măsură dornic în a şti ceva mai mult despre trecutul ţării sale e destul de greu de spus. Nu ştiu dacă românul de azi e chiar atât de convins, aşa după cum se arată, bunăoară, profesorul Lucian Boia în nenumăratele sale cărţi, că, la urma urmei, din istorie nu învăţăm, de fapt, nimic şi că, în consecinţă, ne repetăm greşelile. Cu toate că şi aceasta ar putea fi o explicaţie a dezinteresului menţionat mai sus. Se prea poate, de asemenea, ca românii să fie încă dezgustaţi de manipularea istoriei, de supradoza de istorie ce le-a fost servită în scopuri propagandistice de regimul comunist şi de teama unor intoxicaţii să se dovedească prudenţi şi reticenţi. Când nu o fac li se întâmplă să cadă victime unor acţiuni iarăşi de tip manipulatoriu, aşa cum se întâmplă cu cărţile lu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alba: Primarul comunei Vinţu de Jos a murit / El a fost găsit spânzurat într-o anexă a locuinţei

News.ro acum 29 minute
Primarul comunei Vinţu de Jos din judeţul Alba, Petre Ion Barbu, a murit, marţi după-amiază, fiind găsit spânzurat într-o anexă a locuinţei. Poliţia Judeţeană Alba face verificări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc decesul. Surse judi

Drone observate de militarii de la baza aeriană Kogălniceanu în apropierea aeroportului / A fost sesizat Parchetul Militar

HotNews acum o ora
Drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, în cursul nopţii de luni, în apropierea aeroportului Mihail Kogălniceanu, au declarat pentru agenția News.ro reprezentanţii MApN, care au precizat că acestea erau probabil de

Gorghiu a trimis cereri de urmărire penală pentru Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Wall-Street.ro acum 10 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, i-a trimis procurorului general Alex Florenţa cererile de urmărire penală a lui Petre Roman şi Gelu-Voican Voiculescu, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat al MJ transm

Rusia, invitată la festivităţile dedicate Debarcării aliaţilor în Normandia, nu și Putin

Adevarul acum 27 minute
Rusia va fi invitată la festivităţile prilejuite de aniversarea a 80 de ani de la debarcarea aliaţilor în Normandia (Franţa) la începutul lunii iunie, dar nu şi preşedintele său, Vladimir Putin, din cauza „războiului de agresiune” rusesc în Ucraina,

Inspecția Judiciară cere suspendarea judecătoarei din procesul lui Vlad Pascu. Este cea care l-a căutat în sală pe tânărul ucis în accident

HotNews acum 3 ore
Inspecția Judiciară a anunțat marți că a propus Consiliului Superior al Magistraturii suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu de la Judecătoria Mangalia, care judecă procesul lui Vlad Pascu. Amintim că la primul termen al dosar

Prognoza FMI pentru economia Românei în 2024: Creştere economică de 2,8% şi inflaţie de 6%

Mediafax acum 43 minute
Astfel, conform noilor prognoze ale FMI, economia locală va creşte de la 2,1% în 2023, până la 2,8% în 2024, urmând ca în 2025 să ajungă la 3,6%. În ceea ce priveşte inflaţia, FMI prognozează că România va înregistra în acest an o creştere medie anu

Putin a numit un nou ambasador rus în România. Vladimir Lipaev a fost expulzat anul trecut din Estonia

News.ro acum o ora
Preşedintele Vladimir Putin l-a numit pe Vladimir Lipaev în funcţia de ambasador al Federaţiei Ruse în România, decretul şefului statului fiind publicat marţi pe portalul oficial de informaţii juridice alături de cel prin care îl eliberează pe fostu

Superliga: Cristiano Bergodi nu mai este antrenorul echipei Rapid

News.ro acum 3 ore
FC Rapid s-a despărţit de comun acord de antrenorul italian Cristiano Bergodi, după o serie negativă de patru înfrângeri consecutive, în primele patru etape ale Play-Off-ului.

„Pe parcursul judecății a avut o atitudine sinceră” - motivarea condamnării Monicăi Macovei la 6 luni de închisoare cu suspendare

HotNews acum 29 minute
​O pedeapsă orientată spre minimum prevăzut de lege „este suficientă şi de natură a o reeduca pe inculpată”, motivează Judecătoria Mangalia decizia de a o condamna pe Monica Macovei la şase luni de închisoare cu suspendare în urma accidentului rutie

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin pe sticlă! Cei trei sunt juraţii sezonului 9 MasterChef România

Ziua Constanta acum 4 ore
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin la Pro TV. Ei vor fi juraţii sezonului 9 MasterChef România. ​„Suntem foarte încântați să anunțăm revenirea formatului TV care a creat o adevărată revoluție culinară și a inspirat milioa

Vremea

București
acum

28°
mar.

17°/29°
mie.

15°/25°
joi

8°/14°
vin.

5°/17°
Iasi
acum

28°
mar.

14°/29°
mie.

9°/14°
joi

4°/8°
vin.

5°/12°
Constanta
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

10°/25°
mie.

5°/9°
joi

4°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

12°
mar.

8°/27°
mie.

6°/10°
joi

5°/11°
vin.

3°/12°