Adolescenţii au cucerit publicul şi juriul la cea de-a treia ediţie a emisiunii, cu numere de beatbox, contorsionism şi hip-hop autohton. Rapperul Adrian Ţuţu (18 ani), Cosmin Agache (14 ani), care face beatboxing, şi gimnasta Ioana Roxana Rotar (13 ani) s-au calificat în etapa următoare.
Citeşte şi:
Cristian Novac, bănăţeanul care a uimit juriul la "Românii au talent": „Îmi era ruşine să dansez în public”
Focşăneanul Adrian Cristian Ţuţu (Eminem din Focşani, aşa cum a fost numit) este unul dintre concurenţii care au făcut senzaţie vineri seară, în cea de-a treia etapă a concursului. Piesa hip-hop „Românii au talent", compusă special pentru emisiune, dar şi trista sa poveste de viaţă i-au impresionat până la lacrimi pe membrii juriului şi pe spectatori. Adrian a obţinut trei „DA-uri" hotărâte din partea juriului.
O copilărie tristă
Tânărul, care va împlini 19 ani pe 11 martie, este orfan de ambii părinţi. „Tata, care suferea de diabet, a făcut mai multe complicaţii pe sistem nervos: paralizie, orbire parţială, blocaj renal. În cele din urmă a murit... Aveam cinci ani pe atunci. Nu mai ştiu foarte multe, ştiu doar că eram lumina ochilor lui, eram cel mai răsfăţat dintre copiii lui, iar golul lăsat în sufletul meu a fost imens. În timp ce tata era în agonie, mama se chinuia cu o depresie cruntă la Spitalul de psihiatrie din Focşani. Ca într-un coşmar, n-a mai scăpat de depresie", povesteşte Adrian Ţuţu pentru „Adevărul".
La nouă ani, copilul a trăit al doilea şoc teribil: şi-a pierdut şi mama. „În acea zi, pe 22 decembrie 2001, eram doar noi doi acasă. Făceam pregătiri pentru Crăciun, împodobisem bradul împreună. Eu am coborât pâna la un prieten din bloc, cu care mă jucam de obicei, şi în minutul următor un vecin anunţa că cineva a căzut de la etaj. Am coborât într-un suflet, presimţind că este mama. Zăcea pe asf