Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ungureanu: Afirmaţiile lui Antonescu despre apropierea de PPE arată deruta liderului PNL

Publicat in Adevarul, vineri 2 noiembrie 2012 ·

Copreşedintele ARD Mihai Răzvan Ungureanu crede că afirmaţiile lui Crin Antonescu potrivit cărora PNL s-ar uita cu interes la PPE reprezintă "o derută absolută" în ceea ce se întâmplă în PNL.

"Eu cred că este vorba de o derută absolută şi care este prezentă ca şi confuzie atât în ceea ce spune domnul Antonescu, cât şi în ceea ce se întâmplă astăzi în PNL. Şi i-au act de acest lucru cu tristeţe", a spus Mihai Răzvan Ungureanu într-o conferinţă de presă, întrebat despre afirmaţiile lui Crin Antonescu făcute în interviul publicat de El Mundo.

În opinia lui Ungureanu, ceea ce spune Crin Antonescu în interviu reprezintă "deruta liderului PNL din punct de vedere doctrinar".

"Ceea ce spune domnul preşedinte Antonescu, sau cel puţin asta am înţeles eu din interviu, reprezintă deruta domniei sale din punct de vedere doctrinar. Şi vorbea despre conservatorism. Nu cred că se gândeşte la apropierea de PPE, nu are cum. De altfel, doamna europarlamentar Renate Weber l-a contrazis foarte puternic în chestiunea aceasta şi domnia sa, doamna Weber, fiind luată prin surprindere de acest panseu interesant al domnului Antonescu", a spus Mihai Răzvan Ungureanu.

El a arătat că aşteaptă să vadă cum va arăta dezbaterea referitoare la orientarea ideologică a PNL.

"Dacă domnia sa (Crin Antonescu - n.r.) descoperă acum rădăcinile ideologice ale unui partid pe care izbuteşte să-l compromită în mod dramatic urme de conservatorism, aşteptăm să vedem cum va arăta prima dezbatere referitoare la orientarea ideologică a PNL în zilele care urmează. Pentru că s-a vorbit despre nevoia unei dezbateri pe subiectul clarificării ideologice în cadrul PNL. O aşteptăm cu nerăbdare", a mai spus Mihai Răzvan Ungureanu.

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, într-un interviu publicat joi în "El Mundo", că PNL se uită cu interes la PPE, cu al cărui program politic se aseamănă în m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șeful NATO, după discuţia cu Iohannis: România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic şi s-a angajat să sprijine Ucraina

HotNews acum 4 ore
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, afirmă, după discuţia cu preşedintele Klaus Iohannis, că România este esenţială pentru apărarea Flancului Estic al Alianţei şi va continua să sprijine Ucraina. Jens Stoltenberg, secretarul general al NAT

Gorghiu a trimis cereri de urmărire penală pentru Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu

Wall-Street.ro acum 7 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, i-a trimis procurorului general Alex Florenţa cererile de urmărire penală a lui Petre Roman şi Gelu-Voican Voiculescu, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. Potrivit unui comunicat al MJ transm

Un primar din Alba, găsit spânzurat

HotNews acum 4 ore
Primarul comunei Vinţu de Jos, Petru Ioan Barbu, a fost găsit spânzurat, marţi, într-o anexă a locuinţei sale, scrie Agerpres. Polițist criminalistFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea „La data de 16 aprilie 2024, în jurul orei 17.30, Inspectoratul de P

Două copile de 13 ani, dispărute de acasă. Poliția cere ajutorul populației

Ziare.com acum 3 ore
Două fete de 13 ani, din judeţele Botoşani şi Argeş, sunt căutate, marţi seară, 16 aprilie, de poliţişti, după ce au dispărut de acasă. "Sunaţi la 112 dacă o vedeţi pe Maria! Poliţiştii botoşăneni efectuează verificări pentru localizarea unei minore

PSG şi Borussia Dortmund sunt primele două semifinaliste ale Ligii Campionilor

Mediafax acum 2 ore
Seară de marţi cu 11 goluri în primele două meciuri ale manşei retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. La Barcelona, PSG a întors rezultatul din tur, cu Araujo eliminat de Istvan Kovacs, catalanii rămânând în 10 oameni. La Dortmund, Si

Handbal: Tatăl Cristinei Neagu a decedat; CSM Bucureşti: Strângem rândurile alături de căpitanul nostru!

News.ro acum 6 ore
Campioana CSM Bucureşti a transmis, marţi, un mesaj public de condoleanţe Cristinei Neagu, al cărei tată a decedat. ”Întregul club CSM Bucureşti este alături de Cristina Neagu în suferinţa provocată de pierderea celui care se mândrea mereu cu fiica

Ministerul Muncii: Legea care reformează sistemul de asistenţă socială a fost promulgată

Mediafax acum 5 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii, noua lege a presupus modificarea a şase acte normative. Aceasta va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial. „Legea a fost gândită să îmbunătăţească protecţia beneficiarilor atât în pr

Drone observate de militarii de la baza aeriană Kogălniceanu în apropierea aeroportului / A fost sesizat Parchetul Militar

HotNews acum 8 ore
Drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, în cursul nopţii de luni, în apropierea aeroportului Mihail Kogălniceanu, au declarat pentru agenția News.ro reprezentanţii MApN, care au precizat că acestea erau probabil de

Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova vor avea loc la 20 octombrie, concomitent cu referendumul pentru aderarea la UE / Ce arată sondajele

HotNews acum 3 ore
Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, precum şi referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană (UE), iniţiat de şefa statului, Maia Sandu, vor fi organizate în aceeaşi zi, pe 20 octombrie 2024, a anunţat marţi preşedintele Parlamentului

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin pe sticlă! Cei trei sunt juraţii sezonului 9 MasterChef România

Ziua Constanta acum 12 ore
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin la Pro TV. Ei vor fi juraţii sezonului 9 MasterChef România. ​„Suntem foarte încântați să anunțăm revenirea formatului TV care a creat o adevărată revoluție culinară și a inspirat milioa

Vremea

București
acum

20°
mie.

13°/26°
joi

8°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

9°/12°
Iasi
acum

13°
mie.

8°/13°
joi

5°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/12°
Constanta
acum

18°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/11°
Cluj-Napoca
acum

mie.

5°/8°
joi

4°/6°
vin.

1°/10°
sâm.

1°/12°
Timisoara
acum

mie.

6°/12°
joi

4°/10°
vin.

4°/13°
sâm.

3°/15°