Românii nu prea şi-au putut face o idee despre cum e să fii „în pielea lui John Malkovich”, aşa cum speram şi anticipam acum câteva zile, odată cu prezenţa celebrului actor în cadrul actualei ediţii a Festivalului „George Enescu”.

Oaspetele american s-a produs pe scena Ateneului Român, luni după-amiază, în calitate de narator al spectacolului „The Infernal Comedy” / “Confesiunile unui ucigaş în serie”, aşteptat cu nesaţ, dar considerat de mulţi, după vizionare, o dezamăgire.

Nici conferinţa de presă de după nu a oferit decât vagi indicii despre realul Malkovich, acesta dovedindu-se mai mult un tip flegmatic, dezabuzat, cu accese cinice. La urma urmei, are o imagine publică pe care trebuie să şi-o conserve, nu? „M-am săturat să fiu faimos. E greu, toată lumea vrea să facă poze cu tine. Nu pot să fac poze cu toată planeta, mai trebuie să şi trăiesc”, le-a spus Malkovich în faţă celor prezenţi. „Il Divo”, ar putea fi definită într-un cuvânt prezenţa actorului, care la urma urmei joacă în spectacol alături de două soprane. Nu ele – Laura Aikin şi Marie Arnet – erau însă divele, nici măcar nu au fost chemate la conferinţa de presă, ci doar Malkovich.

„Malkovich molestează soprane la Ateneu”, s-ar putea descrie pe scurt „comedia infernală” avându-l pe actorul american în prim-plan, aflată de multe ori la limita kitsch-ului. Ideea e generoasă: a pune muzica clasică şi opera barocă în contexte atipice şi atractive, a arăta că sopranele pot cânta şi lungite pe jos sau strangulate de un psihopat etc. Modelul e cel patentat de Baz Luhrmann în „Moulin Rouge”: textele muzicale clasice sunt folosite pentru a ilustra povestea, sunt plasate în naraţiune la locul considerat potrivit. În acest spectacol, însă, ele nu devin niciodată un real motor narativ. Nimic nu se pupă cu nimic (doar Malkovich strangulează soprane), nimic nu se lipeşte cum trebuie. Poate un Baz Lu