Mesajul a fost trimis. Multumesc!

603 secții de votare au fost organizate în județul Bacău. Până la ora 10:00 au votat 9,85%

Publicat in Adevarul, duminică 29 iulie 2012 ·

Secțiile de vot s-au deschis la ora 7:00 și cei mai mulți băcăuani care s-au prezentat la urne au fost persoanele de vârsta a treia.

În județul Bacău sunt așteptate la vot mai bine de 600.000 de persoane, care sunt întrebate dacă sunt sau nu de acord cu suspendarea lui Traian Băsescu. Până la ora 10:00 s-au prezentat la urne în județul Bacău 9,85% din populația cu drept de vot. Cu acest procent județul Bacău se află pe locul 19 pe țară. Secțiile de votare pentru referendum se vor închide la ora 23:00.

DESFĂŞURARE REFERENDUM 2012

Ultimele ştiri de la procesul de votare - puteţi afla în timp real toate aceste informaţii, pentru fiecare judeţ şi oraş, dacă accesaţi paginile locale din adevarul.ro sau harta interactivă de mai jos.

REZULTATE REFERENDUM 2012

La ora 23.00 adevarul.ro îţi prezintă rezultatele exit poll-urilor privind scrutinul de demitere al lui Traian Băsescu.

Poţi afla foarte rapid şi uşor rezultatele referendumului 2012 în fiecare oraş. Accesează harta interactivă de mai jos şi apoi caută oraşul tău sau oraşul de reşedinţă al judeţului tău. Intră în pagina municipiului şi vei afla toate detaliile despre referendum, ziua votului şi rezultate referendum 2012. Mai poţi căuta numele judeţului tău în lista de mai jos.

Rezultate Referendum 2012 Alba Iulia şi judeţul Alba: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012Arad: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012Piteşti şi judeţul Argeş: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012Bacău: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012Oradea şi judeţul Bihor: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012Bistriţa şi judeţul Bistriţa-Năsăud: detalii AICI

Rezultate Referendum 2012Botoşani: detalii AICI

Rezultate Referendum2012Braşov: detalii AICI

Rezultate Referendum2012Brăila: detalii AICI

Rezultate Refe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Politico îl vede pe Klaus Iohannis cu șanse la șefia Comisiei Europene. Care este argumentul împotrivă și cine îi sunt concurenții

HotNews acum 25 minute
Publicația pe teme europene Politico consideră că președintele României se află pe lista posibililor înlocuitori ai Ursulei von der Leyen, dar aceasta este totuși în continuare favorită, Iohannis mai are suficienți competitori, iar drumul până la al

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Un atac rusesc asupra NATO s-ar solda cu o înfrângere a Moscovei, avertizează ministrul polonez de externe

News.ro acum 2 ore
Un atac al Rusiei asupra NATO s-ar încheia cu o înfrângere pentru Moscova, dar NATO trebuie să-şi sporească apărarea, a declarat joi ministrul polonez de externe, Radek Sikorski, într-un discurs ţinut în parlament, relatează Associated Press. Minist

Ciolacu: Adoptăm azi hotărârea de guvern care ne permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti. Este un gest firesc de respect faţă de seniorii României

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Guvernul adoptă în şedinţă hotărârea de guvern care permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti, el arătând că este un gest firesc de respect faţă de seniorii României. ”Adoptăm azi hotărârea d

Ministrul Sănătății: Anticoncepţionalele ar putea fi compensate pe bază de prescripţie medicală

Wall-Street.ro acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că are în vedere un proiect care presupune compensarea tratamentului contraceptiv, dacă o femeie tânără doreşte acest lucru. Întrebat dacă are în vedere un proiect care presupune compensarea anticonc

Accident pe Centura Bucureşti – Tată şi fiu sunt resuscitaţi / S-a cerut elicopterul SMURD

News.ro acum 2 ore
Două autovehicule s-au ciocnit, joi, pe Centura Bucureşti, pe sensul Bragadiru – Chitila, iar două persoane – tată şi fiu – sunt resuscitate. S-a solicitat intervenţia elicopterului SMURD. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Ro

Percheziții la Complexul Energetic Oltenia. Sunt vizate fapte din perioada 2022-2024

HotNews acum 25 minute
Procurorii DNA fac percheziții, joi, în București și în trei județe, fiind vizate activitatea comercială a Complexului Energetic Oltenia, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare. Sediul DNAFoto: Victor Cozmei / HotNews.ro Conform surselor cita

Liderul din Belarus afirmă că riscul unor incidente militare de-a lungul graniţei cu Ucraina este ridicat

News.ro acum o ora
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a declarat joi că riscul unor incidente militare de-a lungul graniţei ţării sale cu Ucraina este ridicat, relatează TASS. "Probabilitatea unor provocări armate din partea unităţilor ucrainene, capabile să deg

USR Timiş: „PSD oferă timișorenilor daruri din banii lor”

Timpolis acum 46 minute
Sursă foto: USR Timiş În ziua în care la Timişoara se află premierul Marcel Ciolacu, USR Timiş acuză PSD că a atins o culme a cinismului: să fure banii timișorenilor după care să le promită daruri din banii furați.   „Asta a făcut Guvernul Ciolacu.

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 3 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Vremea

București
acum

17°
joi

11°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

12°
joi

4°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°