Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Naţionalismul maghiar, naţionalismul românesc

Publicat in Dilema Veche, marți 1 mai 2001 ·

Budapesta, 15 martie 1989: în acea miercuri, zi liberă acceptată de nişte (încă) autorităţi în abulie. După decenii, sărbătoarea de suflet a maghiarimii scotea budapestanii în stradă, într-o explozie entuziastă de roşu-alb-verde. Cu ochii lăcrămoşi ca orice bancher falit, Partidul Socialist Muncitoresc Maghiar (versiunea locală a comuniştilor) lansase către grupările şi grupusculele de opoziţie apărute în ultima vreme propunerea de a sărbători împreună, în fraternitate, acea zi. Ba nu!, au răspuns acestea. Peste două luni, în duminica de 22 mai '89, în cea de-a treia zi a unei conferinţe de partid organizate în grabă, aparent veşnicul János Kadar, cu ochii prinşi prin ţesătura covorului sintetic de sub tribună, cerea tovarăşilor săi ca, dat fiind etern-partinicul pretext al vîrstei înaintate, să nu mai fie ales în funcţia de secretar general al comunismului de pustă. Cum spunea Horaţiu, fă bine şi deshamă calul ce-a îmbătrînit . Ieşind din scenă, Kadar lua cu el mai mult decît putea duce. Unele dintre cele luate ne interesează şi pe noi. Însărcinat să reconstruiască din aşchii un partid după răbufnirea populară din toamna anului 1956, János Kadar a avut mare grijă de a ocoli sinucigaşele, în condiţiile date, tendinţe naţionaliste. Parte din nevoie, parte (mai mică, probabil) din convingere, echipa lui Kadar a mers pe mîna internaţionalismului, mai atentă la nivelul de viaţă al supuşilor decît la trăirile identitar-naţionale ale acestora. Ceea ce face ca mai tîrziu, spre finele anilor '80, genul de discurs identificabil ca naţionalist să devină apanajul mediilor opoziţiei de dreapta, abia născute şi în curs de omogenizare. Astfel încît la cumpăra anilor '90, naţionalismul maghiar moderat, vorbit europeneşte, legitimat cu eleganţă de căderea comunismului, a devenit - pe termen mediu - un eficient factor de coagulare civică - vezi, spre exemplu, discursul pînă at

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum 31 minute
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de întrebare cu privire la procedura care s-a desfăşurat în acest dosar / Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare, de nelămurire

News.ro acum 15 minute
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a declarat joi, după deciaia CSM prin care judecătoarea din dosarul accidentului de la 2 Mai, Ioana Ancuţa Popoviciu, nu va fi suspendată din funcţie, că nu poţi să te faci că nu există controverse şi semne de înt

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 44 minute
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum 49 minute
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 2 ore
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum o ora
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Un poliţist a fost găsit mort, într-o benzinărie din Focşani! Avea 43 de ani

Cancan acum 31 minute
Scene șocante într-o benzinărie din Focșani! Un polițist de penitenciar a fost găsit fără suflare. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu bărbatul în vârstă de 43 de ani? Descoperire macabră într-o benzinărie din Focșani. Oamenii legii au fost alertați în da

Marius Tucă Show începe joi, 25 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 13 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Alexandru Rafila: Vreau să găsim o soluţie legislativă care să permită şi o astfel de situaţie în care pacientul este tratat întâi la public şi trebuie să ajungă la privat, sau invers

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că vrea să găsească împreună cu colegii lui o soluţie legislativă care să permită o astfel de situaţie în care pacientul este tratat întâi la public şi trebuie să ajungă la privat, sau invers, el

Reuters: O navă care ar fi implicată în transferuri de arme între Coreea de Nord şi Rusia este adăpostită de China, arată imagini din satelit

News.ro acum o ora
China asigură acostarea unui cargo rusesc sancţionat de SUA, implicat în transferuri de arme nord-coreene către Rusia, potrivit unor imagini din satelit văzute de Reuters. Dovezile sunt de natură să susţină îngrijorările tot mai mari ale SUA cu priv

Vremea

București
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

10°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°