Polonia, singura ţară din Uniunea Europeană care a ocolit recesiunea în ultimii ani de criză, ar putea intra în zona euro la 1 ianuarie 2016, potrivit declaraţiilor unui consilier al preşedintelui polonez Bronislaw Komorowski. Asta după ce adoptarea monedei unice a fost amânată de mai multe ori, fie din cauză că econonomia poloneză nu era pregătită, fie că zona euro a părut, cel puţin la un moment dat, o structură mai puţin stabilă.
"Ţinând cont de estimările făcute pentru preşedinţie, eu cred că 1 ianuarie 2016 este o dată realistă pentru aderarea Poloniei la zona euro", a afirmat Roman Kuzniar, consilierul preşedintelui polonez pe probleme de politică externă, într-un interviu acordat postului polonez de radio RMF FM. El a spus că preşedintele Komorowski este "un susţinător puternic al aderării Poloniei la uniunea monetară şi economică".
Cu o zi înaintea acestui interviu premierul polonez Donald Tusk a afirmat la Bruxelles că decizia privind intrarea în zona euro va fi luată "în lunile următoare". De altfel, Radoslaw Sikorski, ministrul polonez de externe, a declarat în septembrie că Polonia “va adera atunci când probleme zonei euro se vor rezolva şi când le vom putea spune cetăţenilor noştri că suntem în siguranţă în zona euro".
Data aderării Poloniei la zona euro se modifică frecvent, notează publicaţia franceză La Tribune. La început s-a vorbit de anul 2009 ca termen pentru adoptarea euro, apoi de 2012, iar acum de 2016.
Oficial, Polonia speră că va putea îndeplini anul viitor criteriile tratatului de la Maastricht, însă are un program precis pentru aderarea la uniunea monetară. Criteriile din tratatul de la Maastricht se referă la stabilitatea preţurilor, situaţia finanţelor publice, participarea la mecanismul european al ratelor de schimb - anticamera adoptării euro - şi convergenţa ratelor dobânzii.