După concertul muzicianului elveţian de jazz Nik Bärtsch din noiembrie 2010 şi recitalul din martie 2011 al pianistului grec Vassilis Tsabropoulos, seria de recitaluri "Modern Solo Piano" desfăşurată în cadrul programului TNB Parateatral - Muzică continuă cu un alt nume de de referinţă al pianisticii moderne actuale: norvegianul Bugge Wesseltoft, una dintre cele mai importante figuri ale scenei contemporane de jazz din Europa care va cânta pentru prima oară în România. Bugge Wesseltoft va susţine recitalul la Sala Atelier a Teatrului Naţional, sâmbătă, 11 iunie 2011, la ora 19.00, informeaza site-ul TNB.
El provine din cea mai „tare" şcoală de jazz europeană actuală, şcoala norvegiană, cea care la începutul anilor '70 a dat câteva legende vii ale genului: Jan Garbarek, Arild Andersen, Terje Rypdal şi Jon Christensen. În prima parte a carierei, Bugge colaborează extraordinar cu cei de mai sus, albumele Sagn al lui Arild Andersen şi I took up the runes al lui Jan Garbarek devenind piese de colecţie pentru orice amator de jazz.
Începând din 1994, Bugge lansează New Conception of Jazz un amestec extraordinar de jazz, house, tehno, ambient, free improvisation, amestec care poartă "marca înregistrată Bugge". Toate albumele apărute în formula New Conception of Jazz sunt aclamate de critică şi practic nici un artist norvegian important nu lipseşte din aceste înregistrări: Nils Peter Molvaer, Sidsel Endresen, Eivind Aarset, Rune Anersen, Ingebrit Flaten, Vidar Johansen. Are colaborări excepţionale şi cu alte nume mari cum ar fi Paolo Vinaccia, Dhafer Yousseff, Joshua Redman.
În 1996 îşi înfiinţează propria casă de discuri Jazzland, devenita azi una din cele mai importante în Europa.
Albumul său solo piano It's snowing on my piano editat în 1998 la Act Music în peste 100.000 de exemplare devine cel mai vândut album din istoria cunoscute