Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crin îşi pune colegii să caute sponsori pentru campanie

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 23 iulie 2009 ·

Liberalii cu funcţii de conducere ar urma să atragă sponsorizări între 10.000 şi 30.000 de euro pentru campania prezidenţială a lui Crin Antonescu. Sursa: Mediafax

O propunerea în acest sens a fost prezentată, ieri, la şedinţa Biroului Politic de Daniel Chiţoiu, responsabil cu partea financiară a staffului lui Crin Antonescu. Suma pe care ar trebui să o atragă fiecare lider este direct proprorţională cu funcţia deţinută în partid. Cum destui dintre liderii PNL s-au opus acestei iniţiative, o decizie a fost amânată pentru viitoarea şedinţă a BPC.

Pe de altă parte, liberalii vor încerca să strângă fonduri prin subscripţie publică , după modelul folosit de Barack Obama în campania pentru alegerile prezidenţiale din Statele Unite. Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a susţinut că liberalii doresc ca baza de finaţare a campanie să fie cât mai largă astfel încât “candidatul sau partidul să nu depindă de un grup de finanţatori restrâns care să asigure toate cheltuielile de campanie, pentru a nu-l pune în stare de dependenţă de ceea ce spunea Băsescu - oligarhi, moguli”. “De asemenea, vrem ca atunci când PNL va reveni la guvernare să nu fie obligat să pună miniştri precum Ridzi sau precum doamna Plăcintă, doar pentru că au dat bani în campania electorală”, a adăugat Orban.

Tăriceanu va face campanie pentru Antonescu

Conducerea PNL a stabilit, ieri, şi echipa de campanie a lui Crin Antonescu. Pe de o parte, Antonescu va avea un consiliu conslultativ politic din care vor face parte fostul preşedinte PNL Călin Popescu Tăriceanu, prim-vicepreşedintele Ludovic Orban, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Bogdan Olteanu , vicepreşedinţii Teodor Meleşcanu , Dan Radu Ruşanu sau Norica Nicolai.

Întrebat la ce nivel este implicat în campanie Călin Popescu Tăriceanu, Antonescu a precizat că implicarea fostului pr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la KMG International despre explozie de la Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 40 minute
Reprezentanții companiei KMG International au transmis o o informare de presă referitoare la incidentul din această dimineață, survenit pe platforma Petromidia. Potrivit sursei citate, în prezent, Rompetrol Rafinare desfășoară revizia generală a raf

O dronă militară ar fi căzut în judeţul Brăila

Press Alert acum 34 minute
Foto: arhivă O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea, Autoritățile nu au semnalat probleme. Drona a fost filmată în Brăila, în zona Grădina

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum 40 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

Meteorologii anunţă vânt în cea mai mare parte a ţării, cu intensificări în Moldova, în estul şi sud-estul Transilvaniei - HARTA / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum 17 minute
Meteorologii anunţă că vineri va fi vânt în cea mai mare parte a ţării, cu intensificări în Moldova, în estul şi sud-estul Transilvaniei. Vineri, până la ora 21.00, conform ANM, ”temporar vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţăr

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum 55 minute
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava: Cinci persoane au fost transportate la spital

HotNews acum 2 ore
​Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat vineri în localitatea Prisaca Dornei din județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cinci dintre pasageri au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri

CFR Marfă a scos la vânzare hotelul Express din Predeal pentru 15 milioane lei

Wall-Street.ro acum o ora
CFR Marfă scoate la vânzare Hotelul Express, situat în centrul staţiunii Predeal, în cadrul procesului amplu de valorificare a activelor neutilizate în activitatea de transport feroviar de mărfuri pe care compania îl derulează pentru a restitui ajut

Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: Apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră. Vom continua să fim un actor influent şi constructiv în interiorul NATO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO, că apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră, subliniind că România va continua să fie un actor influent şi constructiv în inte

În weekend România trece la ora de vară! Când se dă ceasul cu o oră înainte

Ziua Constanta acum 58 minute
România trece la ora de vară în acest weekend, moment în care ceasurile românilor vor fi date înainte cu o oră. Astfel, în noaptea de 30 spre 31 martie 2024 ora 03:00 va deveni ora 04:00.31 martie, ultima duminică a lunii va fi cea mai scurtă zi a a

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

19°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

14°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale