Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PE: Dorinţa palestinienilor de a avea un stat – „legitimă“

Publicat in Adevarul, joi 29 septembrie 2011 ·

Parlamentul European a adoptat astăzi o rezoluţie prin care consideră „legitimă" cererea palestiniană pentru statalitate. Legislativul a cerut găsirea unei soluţii în termen de un an.

Deputații europeni sunt de părere însă că statalitatea palestiniană trebuie să rezulte din negocieri în cadrul sesiunii curente a Adunării Generale a Națiunilor Unite. „Dreptul palestinienilor la autodeterminare și de a avea propriul lor stat este de necontestat, la fel ca şi dreptul Israelului de a exista în interiorul unor granițe sigure", se arată în rezoluție.

Frontierele din 1967, Ierusalimul - capitală

Parlamentul European îşi reafirmă sprijinul ferm pentru soluţia „două state", pe baza frontierelor din 1967, cu Ierusalimul drept capitală a ambelor state, şi subliniază că negocierile directe între israelieni şi palestinieni ar trebui reluate fără întârziere. Rezoluția subliniază că „nicio modificare la frontierele de dinainte de 1967, inclusiv cu privire la Ierusalim, alta decât cea convenită de către părți, nu ar trebui să fie acceptată".

Poziţie comună

Parlamentul cere Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și statelor membre să găsească o poziție comună a UE privind cererea palestiniană și să evite diviziunile între statele membre. De asemenea, deputații europeni subliniază faptul că statele membre și comunitatea internațională ar trebui să-și reconfirme angajamentul puternic pentru securitatea Israelului.

Oprirea construcţiilor

PE solicită guvernului israelian să înceteze toate construcțiile şi extinderea așezărilor urbane în Cisiordania și Ierusalimul de Est. Totodată, europarlamentarii insistă asupra faptului că atacurile cu rachete din Fâşia Gaza asupra Israelului ar trebui să înceteze și un armistițiu permanent ar trebui să fie încheiat.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alarmă în centrul Londrei. Mai mulţi cai din cavaleria regală au scăpat liberi pe stradă, o persoană a fost rănită - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Mai mulţi cai, între care unul plin de sânge, au fost scăpaţi de sub control în Londra şi cel puţin o persoană a fost rănită, armata fiind chemată să ajute la localizarea animalelor, au anunţat miercuri autorităţile din capitala britanică, relatează

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 27 minute
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

MAE atenţionează că sunt posibile perturbări ale traficului aerian în Franţa

Mediafax acum 43 minute
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul principal al controlorilor de trafic aerian din Republica Franceză, SNCTA, susţinut de s

25 de ani de DENT ESTET în România -Investiții de zeci de milioane de euro în infrastructură medicală și sute de mii de pacienți din țară și străinătate tratați la standarde internaționale

HotNews acum 48 minute
DENT ESTET, liderul consacrat al pieței de stomatologie din România, aniversează, astăzi, 25 de ani de la înființarea grupului care a cunoscut o evoluție dinamică la nivel național după parteneriatul cu MedLife, prin investiții de 12 milioane de eur

Sebastian Burduja critică lipsa de investiţii în reţeaua de termoficare a Bucureştiului

Mediafax acum o ora
„Avarie majoră la reţeaua de termoficare a Bucureştiului. E normal ca într-o mare capitală Europeană, în 2024, să fie zeci de mii de oameni fără căldură şi apă caldă? Nu. De ce se întâmplă asta? Pentru că investiţiile au fost prea puţine şi prea len

Companiile PPC din România îşi dezvăluie noua identitate de brand

Crai Nou acum o ora
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în faţa comunităţii, angajamentul de a crea valoare pentru toţi, de a fi o o

Sorin Grindeanu: Tarom trebuie să intre într-o etapă de reorganizare economică

Mediafax acum 3 ore
„Tarom deocamdată trebuie să facă următorul lucru, să primească până la sfârşitul lunii acel ajutor de la Comisia Europeană. Tarom-ul nu este într-o formă economică de invidiat şi, şi dacă nu vi-o spun eu, o ştiţi foarte bine. Trebuie să găsească, d

Premierul Ciolacu, către liderii PSD: „Oamenii politici, printre care mă număr şi eu, au învrăjbit prea mult românii”

HotNews acum o ora
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că mulți dintre oamenii politici, printre care s-a inclus și el, au contribuit la învrăjbirea românilor. Ciolacu a făcut această afirmație la lansarea candidaturii primarului Sectorului 4, Daniel Băluță, p

Descoperire șocantă în curtea unui spital din Vaslui. Schelete umane găsite în urma unor săpături

Adevarul acum 2 ore
Mai multe schelete umane au fost descoperite cu ocazia unor săpături efectuate pentru realizarea unor lucrări de excavare în curtea Spitalului nr. 2 Vaslui. Sunt luate în calcul mai multe variante.

Kremlinul îşi anunţă noua ofensivă: Rusia va extinde "zona tampon" din Ucraina dacă Kievul va primi rachete cu rază mai mare de acţiune

News.ro acum 3 ore
Kremlinul a declarat miercuri că Rusia îşi va extinde şi mai mult "zona-tampon" din interiorul Ucrainei, dacă Kievul primeşte de la Statele Unite rachete ATACMS cu rază de acţiune mai lungă, care îi permit să lovească mai adânc în interiorul Rusiei,

Vremea

București
acum

20°
mie.

8°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
Iasi
acum

19°
mie.

10°/20°
joi

11°/22°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

8°/17°
joi

6°/11°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

16°
mie.

7°/16°
joi

5°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°