Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În plină primăvară, au drumul înzăpezit cu nămeţi de un metru

Publicat in Adevarul, miercuri 3 aprilie 2013 ·

La doi paşi de municipiul Suceava încă există oameni înzăpeziţi. Mai multe familii au fost pur şi simplu uitate de autorităţi, iar rugăciunile la Dumnezeu au rămas singura speranţa a oamenilor pentru a scăpa de munţii de zăpadă din faţa curţilor.

Chiar dacă pare greu de crezut mai multe familii din satul Mitocu Dragomrnei, situat la doar 5 kilometri de municipiul Suceava, sunt înzăpezite şi la această dată, deşi temperaturile de afară au ajuns şi la plus 15 grade Celsius.

Oamenii înoată încă în zăpada care măsoară un metru înălţime şi spun că au fost nevoiţi să se descurce în aceste condiţii aproape toată iarna, fără ca autorităţile locale să mişte un deget pentru a-i ajuta.

Singura explicaţie care li s-a oferit sătenilor a fost aceea a lipsei de motorină pentru utilajul care trebuia să îndepărteze zăpada.

Sătenii de pe strada Morii au luat contact cu iarna pe 9 decembrie 2012, când a nins prima dată. Au sperat că Primăria Mitocu Dragomirnei le va deszpăezi drumul şi au trăit cu această speranţă timp de trei luni.

Abia la începutul lunii martie, un utilaj de deszăpezire şi-a făcut apariţia în zonă şi a îndepărtat nămeţii. Bucuria a fost de scurtă durată, iar ninsorile căzute în urmă cu zece zile au readus iarna pe uliţa din strada Morii.

„Nu a rânit nimeni nica pe aici. Primarul a zis că nu are benzină. Dacă nu a vrut, nu-l putem obliga pe primar”, a spus Valeria Cojocaru, o bătrână în vârstă de 83 de ani care locuieşte în acea zonă.

Nici pentru ceilalţi săteni situaţia nu este mai bună.

„Am o nepoată şi trebuie să meargă la şcoală, dar trebuie dusă în spate, e vai de capul nostru”, a mărturisit Adina Rodenciuc.

Printre sinistraţi se află şi o gravidă, Eliza Franciuc. Femeia se roagă să nu aibă probleme cu sarcina pentru că ambulanţa nu ar putea ajunge la locuinţa ei.

Chiar dacă situaţia este evidentă şi acc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dosarul Mineriadei: Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, chemaţi joi la Parchet / Iliescu, audiat la domiciliu (surse)

HotNews acum 54 minute
Fostul premier Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu şi fostul director SRI Virgil Măgureanu au fost citaţi, joi dimineaţă, la sediul Parchetului General, pentru a li se aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din

Parlamentul European aprobă o revizuire a politicii agricole comune a UE / Fermele mai mici vor fi exceptate de la controale şi sancţiuni pentru nerespectarea unor norme

News.ro acum o ora
Eurodeputaţii au dat undă verde unei revizuiri a politicii agricole comune (PAC) pentru a uşura sarcina administrativă pentru fermierii din UE. Potrivit acestei reviziuri, „condiţionalităţile” de mediu revizuite pot fi deja utilizate pentru a solici

Acuzat de procurorii DNA de luare de mită şi fals în declaraţii, Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, a depus miercuri semnăturile şi dosarul de candidatură pentru un al doilea mandat în fruntea Consiliului Judeţean. PNL Prahova transmite că decizia a fost luată în urma discuţiilor cu primarii şi ceilalţi

CSM a respins cererea de suspendare din funcţie a judecătoarei lui Vlad Pascu

Mediafax acum o ora
„Respinge propunerea formulată de Inspecţia Judiciară privind suspendarea din funcţie a doamnei Popoviciu Ioana Ancuţa - judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia, ca neîntemeiată. Fără cale de atac”, se arată într-un comunicat de miercuri al CSM. P

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum o ora
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

Consiliul Magistraturii a RESPINS suspendarea din funcție a Ancuței Popoviciu, judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu

Gandul acum o ora
Consiliul Superior al Magistraturii a respins ca neîntemeiată solicitarea formulată de Inspecția Judiciară, cu privire la suspendarea din funcție a Ancuței Popoviciu, judecătoarea din dosarul în care Vlad Pascu este acuzat de omor. Aceasta a fost ac

MAE atenţionează că sunt posibile perturbări ale traficului aerian în Franţa

Mediafax acum 4 ore
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul principal al controlorilor de trafic aerian din Republica Franceză, SNCTA, susţinut de s

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 26 minute
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum 55 minute
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Loteria Română propune noi câștiguri. Cât va costa Lozul "Team Romania"

Ziare.com acum o ora
Lozul "Team Romania" va fi lansat de Loteria Română pentru a fi alături de sportivii români care au obţinut performanţe şi reprezintă România la cea de-a 33-a ediţie a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024, informează compania, printr-un comunicat. As

Vremea

București
acum

19°
mie.

8°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
Iasi
acum

19°
mie.

10°/21°
joi

11°/22°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

8°/16°
joi

6°/11°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°