Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moldova trece dintr-o criză în alta

Publicat in Adevarul, marți 23 aprilie 2013 ·

Tocmai când ex-premierul Vlad Filat a găsit voturile necesare pentru un nou mandat, Curtea Constiţională a decis că preşedintele l-a desemnat ilegal drept candidat. Negocierile pentru formarea Guvernului vor fi reluate de la zero, iar interimatul va fi asigurat de vicepremierul Iurie Leancă.

Verdictul Curţii Constituţionale a venit ca un trăsnet chiar în ziua în care foştii parteneri de coaliţie anunţau sfârşitul crizei politice. După o serie de negocieri, democraţii şi o parte din liberali l-au asigurat pe liderul liberal-democrat Vlad Filat că-l vor vota în fruntea unui nou cabinet de miniştri, care urma să fie instituit joi în Parlament. La doar câteva ore, la nouă seara, magistraţii au constatat că şeful unui guvern demis printr-o moţiune de cenzură pentru suspiciuni de corupţie nu poate ocupa din nou acest post. Judecătorii au dat, printre altele, exemplul Germaniei şi al Ungariei, unde preşedintele ţării a demisionat pentru că a accesat un credit bancar în condiţii preferenţiale şi, respectiv, în urma unor acuzaţii de plagiat.

Preşedintele consideră că a acţionat corect

Astfel, judecătorii au declarat neconstituţional decretul prezidenţial prin care Vlad Filat a fost desemnat candidat la funcţia de premier. „Preşedintele consideră că a acţionat corect atunci, având în vedere situaţia politică şi prevederile legale, care au fost însă ulterior interpretate de Curtea Constituţională“, a declarat Vlad Ţurcanu, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Nicolae Timofti.

„Să desemnezi un candidat care a fost eliberat de Parlament pentru corupţie, trafic de influenţă şi abuz de putere înseamnă să scuipi în democraţie şi e regretabil că a făcut-o preşedintele Republicii Moldova, care este garantul valorilor democratice“, a spus, pe de altă parte, Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal, care a sesizat Curtea Constituţională.

Obligat de instanţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 3 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Vânzări - Auto - 25 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 42 minute
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 7 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 7 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 2 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 11 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 4 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 7 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 7 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Ilan Şor vrea federalizarea Republicii Moldova, iar limba țării să fie rusa. „Transnistria va fi de acord, în condițiile în care Rusia va fi mediator”

HotNews acum 4 ore
Oligarhul fugar Ilan Şor, președintele blocului politic „Pobeda”, înființat duminică la Moscova, se declară pentru transformarea Republicii Moldova într-o federaţie, în care Tiraspolul şi Comratul să fie puse pe picior de egalitate cu Chişinăul, iar

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

12°
joi

12°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

6°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°