Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Puşcăria a fost o modalitate de recreere”

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 31 iulie 2009 ·

Jumătatea rebelă a trupei La Familia, Sişu, îşi lansează al doilea album solo, pe care se regăseşte experienţa din timpul detenţiei. Sursa: Arhiva EvZ

1 /.

După ce a fost acuzat de trafic de droguri şi a fost închis de două ori (o dată în 2003 şi a doua oară în 2006), Sişu, membru al trupei de hip-hop La Familia, alături de Puya (Dragoş Gărdescu), revine pe scena muzicală, de această dată cu cel de-al doilea album solo. Plin de efervescenţă, Sişu povesteşte despre realitatea românească şi lucrurile pe care şi le doresc oamenii simpli, în primul extras de pe album, „Ai vrea să ai”, care urmează să fie lansat în luna august.

Chiar dacă ambii băieţi s-au ocupat în ultima vreme de proiecte solo, Sişu spune că La Familia există şi că muzica pe care o fac este reciproc complementară.

EVZ: Piesa „Ai vrea să ai” este single-ul de debut de pe primul tău album solo...

Sişu: Dacă Puya spune în melodiile lui despre cum sunt românii, eu spun despre cum ar vrea românii să fie, care probabil vor să aibă o viaţă uşoară fără să depună prea mult efort. Piesa este compusă de DJ Grass, unul dintre cei doi DJ-i care merg acum în concerte cu Puya. Legat de versuri, nu ştiu cum e la alte stiluri, dar în general nu îţi face altcineva versurile, cel puţin eu nu sunt de acord cu asta. Arta e o formă de exprimare şi fiecare se exprimă cum vrea. Din acest motiv, fiecare artist care se crede bun îşi scrie el me lodiile şi ia singur decizii pentru el.

Ce te-a inspirat pentru piesa „Ai vrea să ai”?

Nu trebuie să mă inspir. Eu mă uit... dacă vrei, la „Poveştiri adevărate”, dar nu mă uit pentru că mă interesează, mă uit pentru că vreau să văd până unde pot merge oamenii. Acolo sunt toţi acei oameni care ar vrea să aibă, vor să fie „glamour”, vor să fie lux. Pentru unii e interesant să fii glamour, pentru că ei consideră că asta e

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Klaus Iohannis, vizită oficială de două zile în Coreea de Sud, săptămâna viitoare, la invitaţia Preşedintelui Yoon Suk Yeol

News.ro acum 28 minute
Preşedintele Klaus Iohannis va efectua săptămâna viitoare, de luni până miercuri, o vizită oficială în Coreea de Sud, la invitaţia preşedintelui Yoon Suk Yeol. Din delegaţia oficială care îl însoţeşte fac parte şi membri ai Executivului, ministrul A

UPDATE - Explozie, auzită aproape de aeroportul Isfahan din Iran/ / Sistemele de apărare anti-aeriană, activate - presa de stat/ Oficial SUA: Israelul a lansat un atac în Iran - CNN / Reuters: Israelul a atacat Iranul, afirmă surse/ Drone, în zona Isfahan

News.ro acum 2 ore
O explozie a fost auzită în oraşul Ghahjaworstan din Iran, situat la nord-vest de oraşul Isfahan, potrivit agenţiei de ştiri iraniene semi-oficiale FARS, care citează surse locale, relatează CNN. Zborurile spre Teheran, Isfahan şi Shiraz sunt suspen

Turistă dispărută fără urmă în Sinaia. Sunați la 112 dacă ați văzut-o

Ziare.com acum 37 minute
O turistă care era cazată în staţiunea Sinaia a fost dată dispărută, în noaptea de joi spre vineri, în condiţiile în care femeia nu a revenit la autoturismul aflat la această unitate şi nici nu a putut fi contactată. "La data de 19 aprilie a.c., în

Sorin Grindeanu: Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele Arabe Unite pentru Portul Constanţa

News.ro acum 14 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, afirmă vineri că mesajul pe care l-a avut în cadrul întrevederii, de la Abu Dhabi, cu cei din conducerea companiei DP World (Dubai Ports) este că ne dorim extinderea cooperării cu partenerii din Emiratele

Temperaturi medii normale în partea a doua a primăverii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile medii vor fi normale pentru această perioadă în partea a doua a primăverii. Anunțul a fost făcut de Administrația Națională de Meteorologie. Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări la finalul lunii april

Avion aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă

Press Alert acum o ora
Panică în noaptea trecută pentru pasagerii unui zbor care a plecat dintr-un oraș din Polonia spre Hurghada, în Egipt. Planul roşu de intervenţie a fost activat după o ameninţare cu bombă prin telefon, care s-a dovedit în cele din urmă falsă. Aeronav

Un tablou de 2 milioane de euro, furat dintr-o galerie din Oxford, descoperit în România

Mediafax acum 21 minute
„Urmare a activităţilor investigativ-operative efectuate de poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Poliţiei Române, într-un dosar penal al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, în care au fost efectuate cercetă

Șeful Consiliului Județean Călărași, la DNA Constanța, într-un dosar privind achiziții făcute de instituție

HotNews acum 43 minute
Președintele Consiliului Județean (CJ) Călărași, Vasile Iliuţă, care este și lider al organizației județene a PSD, a fost chemat la DNA Constanța, vineri dimineață, într-un dosar vizând achiziții, în care în urmă cu câteva săptămâni au fost făcute p

Mită de 23.000 euro pentru a influenţa un procuror

BusinessMagazin acum 50 minute
Un bărbat a cerut mită pentru a influenţa un procuror. A fost prins în flagrant când primea 23.000 de euro. El a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat judecătorului pentru a fi arestat preventiv.

Taylor Swift a lansat un nou album, gata să doboare toate recordurile - VIDEO

News.ro acum o ora
Regina muzicii pop Taylor Swift a lansat vineri un nou album, al unsprezecelea opus al cântăreţei americane de muzică country devenită megastar global, care a doborât record după record. "Este vorba despre dragoste şi poezie... Noul album The Tortur

Vremea

București
acum

11°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

11°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

vin.

5°/13°
sâm.

2°/16°
dum.

6°/16°
lun.

4°/6°