Conform rezultatelor finale ale primului recensământ general agricol efectuat în anul 2011, în Republica Moldova există 902.214 gospodării, care deţin în total 2,24 milioane de hectare de suprafeţe agricole, dintre care sunt utilizate doar 1,9 milioane de hectare.
Circa 73% din suprafeţele agricole utilizate sunt folosite ca teren arabil, ceea ce plasează Republica Moldova peste media din Uniunea Europeană, unde ponderea este de 60%, arată datele cercetării.
În medie, în ţara noastră o exploataţie agricolă are o suprafaţă de 2,29 hectare, în timp ce în statele UE – mai puţin de două hectare. În acelaşi timp, 71% din gospodăriile de la noi nu au nici măcar un hectar şi concentrează doar 10% din totalul suprafeţelor agricole.
La polul opus se află 49 de proprietari care deţin peste 2.500 de hectare de teren arabil fiecare, însumând 8,4% din pământul arabil din Republica Moldova. Cea mai mare parte, peste 63% din terenurile arabile, este controlată de 0,26% de fermieri care au în proprietate suprafeţe mai mari de 100 de hectare.
Directorul adjunct al Biroului Naţional de Statistică, Vitalie Valcov, a declarat că rezultatele recensământului vor fi utile pentru elaborarea politicilor de stat în domeniul agriculturii, pentru monitorizarea şi aprecierea programelor de dezvoltare a sectorului agroalimentar.