Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Laura Bush: "Am fost otrăviţi în Germania"

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 29 aprilie 2010 ·

Fosta Primă Doamnă a Statelor Unite, Laura Bush, dezvăluie într-o carte despre viaţa sa că ea şi fostul preşedinte american, George W. Bush, au fost victimele unei tentative de otrăvire în timpul unei vizite în Germania, în urmă cu trei ani, relatează AFP. Sursa: whitehouse.gov

Vizaţi au fost şi alţi membri ai delegaţiei americane de la summit-ul G8, din 2007, din Germania.

Aşa că fostul lider de la Casa Albă a fost nevoit să-şi petreacă aproape tot timpul vizitei la pat.

Cei din serviciile secrete au vorbit despre o tentativă de otrăvire, chiar dacă medicii au spus că un virus a fost de vină pentru starea preşedintelui.

"N-am ştiut niciodată dacă au mai avut probleme şi alte delegaţii sau doar noi", scrie Laura Bush.

Cotidianul american The New York Times a publicat extrase din cartea scrisă de fosta Primă Doamnă ce poartă titlul "Vorbind din inimă".

Prinţul Charles şi sticluţa cu gin

Şi nu e singura dezvăluire. Soţia fostului preşedinte american, Laura Bush, spune că prinţul Charles al Marii Britanii şi Camilla, ducesă de Cornwall, şi-au turnat gin dintr-o sticlă ascunsă în buzunar, înainte de a primi mai mulţi oficiali la Casa Albă în 2005, potrivit cotidianul The Times.

"Când prinţul Charles şi Camilla, Ducesă de Cornwall, au venit să ne viziteze, au cerut pahare cu gheaţă înainte de a începe primirea unei lungi liste de oficiali. Personalul le-a adus paharele, iar prinţul a scos o sticluţă din buzunar şi a turnat în pahare gin, pentru a se întării înainte să strângă mâna invitaţilor", scrie Laura Bush.

Cartea fostei Prime Doamne se lansează săptămâna viitoare, marţi.

Şi George W. Bush îşi publică memoriile, peste câteva luni, în noiembrie.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura: „Dacă PSD vrea o victorie în toamnă, ar fi înțelept să mă susțină”

HotNews acum 46 minute
Cristian Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei din partea PUSL, el invitând PSD să-l susțină, dacă social-democrații își doresc să obțină victoria la alegerile prezidențiale din toamnă. La eveni

Când se reia procesul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai. Cererea de abținere a judecătoarei a fost respinsă

Ziare.com acum o ora
Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu de la Judecătoria Mangalia a fost respinsă, vineri, 19 aprilie, iar decizia instanţei este definitivă. „Respinge, ca nefondată, cererea de abţinere formulată de către doamna judecător Pop

Ciolacu anunţă reorganizarea MAE. Vor fi redimensionate consulatele

Mediafax acum 31 minute
„Toate ministerele, conform legii în vigoare, se reorganizează, inclusiv Ministerul de Externe. Mai mult, vedeţi care este dinamica. În fiecare zi, în Dubai sunt 100.000 de români în vacanţă. Este normal că dimensiunea reprezentanţelor, consulatelor

Poliția Română Tablou de 2 milioane de euro, găsit în România – a fost furat dintr-o galerie de artă din Oxford

Ziua Constanta acum 3 ore
Un tablou în valoare de 2.000.000 de euro a fost găsit în România. Autoritățile spun că bunul cultural ar fi fost tranzacționat pe piața neagră și că face parte din lotul tablourilor furate în noaptea de 14 martie 2020, dintr-o galerie de artă din O

Motivul aberant pentru care un bărbat a anunțat prezența unei bombe la bordul avionului ce a aterizat de urgenţă la Timişoara SURSE

Ziare.com acum o ora
Un cetăţean din Polonia ar fi fost cel care a anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului care efectua o cursă charter de la Wroclaw spre Hurgada şi care a trebuit să aterizeze la Timişoara, potrivit unor surse. Conform aceloraşi surse, cetăţean

Automatele comerciale vor trebui dotate cu aparate de marcat electronice fiscale

Mediafax acum o ora
Companiile care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligaţia de a le dota cu aparate de mar

Ciolacu măreşte presiunea pe Cîrstoiu: Trebuie să explice toate aspectele, astfel nu putem merge mai departe

Mediafax acum o ora
Întrebat vineri dacă îi va cere lui Cătălin Cîrstoiu să se retragă, Marcel Ciolacu a spus: „Eu nu cer nimănui să se retragă sau să nu se retragă. Având o experienţă politică, spun eu, mai mare decât domnul doctor Cîrstoiu, eu am făcut o recomandare

Primul Tesla Pop-Up Store din România, în Iulius Town Timișoara (P)

Timpolis acum 24 minute
  Sursă foto: IUlius Town Tesla a deschis primul magazin Tesla Pop-Up din România în Iulius Town Timișoara. Model Y și Model 3 sunt cele două mașini expuse în cadrul locației, iar cei care doresc un test drive se pot programa pe site-ul oficial al T

Klaus Iohannis va face săptămâna viitoare o vizită oficială în Coreea de Sud

HotNews acum 3 ore
Președintele Klaus Iohannis va merge într-o vizită oficială în Coreea de Sud, în perioada 22-24 aprilie 2024, anunță Administrația Prezidențială. Este al patrulea turneu oficial al președintelui din ultimul an, după ce a călătorit în Asia, Africa și

USR depune plângeri la ANI şi DNA împotriva „caracatiţei” lui Piedone

Mediafax acum 31 minute
„Este inacceptabil ca o primărie care ar trebui să servească interesele publice să fie transformată într-o agenţie de ocupare a forţei de muncă pentru rudele şi pilele lui Piedone. Ştiam deja că ginerele şi trei nepoţi au fost angajaţi de primar, da

Vremea

București
acum

13°
vin.

7°/14°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

11°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/14°
lun.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

11°
vin.

5°/12°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

4°/6°