Sute de oameni din Moldova ajung să-şi trăiască bătrâneţele la azil, unii pentru că au fost abandonați de cei dragi, alţii fiind prea săraci sau fără casă. Azilul republican pentru bătrâni şi invalizi din Chişinău a devenit casa a zeci de persoane în etate, a căror poveşti triste te cutremură.
„Nicolae de la azil", aşa s-a recomandat un moşneguţ uscăţiv şi energic pe care l-am întâlnit la Azilul republican pentru bătrâni şi invalizi din Capitală. Ne pofteşte în „casa" lui, camera 410, în care stă de cinci ani. De pe pereţi ne privesc din fotografii numeroasele rude ale bătrânului. „Asta-i fiica Tatiana şi cu ginerele, alături e nepoata Olga. Iata-i şi pe părinţii mei. Şi cea de-a doua soţie...", ne explică bărbatul.
La cei 86 de ani, spune că cel mai mult şi-ar dori să-şi revadă fiica şi nepoata, care s-au mutat în Israel în 1991. „Am fost şi eu acolo, cu gândul să rămân. Vândusem atunci tot în Moldova. Dar n-am mai primit viză de reşedinţă şi am fost nevoit să mă întorc acasă. M-a găzduit un nepot, dar nu ne-am prea înţeles şi aşa am ajuns la azil", povesteşte moş Nicolae. Mărturiseşte că-i place noua casă, deşi nu se prea înţelege cu toată lumea de aici, pentru că e prea activ. „Eu nu pot sta locului. Mă duc la teatru, cânt, mă plimb, ies în oraş", afirmă Nicolae.
Foto: Nicolae spune că a avut o tinerețe frumoasă, dar nu credea că va ajunge la azil
DEPORTAT ÎN SIBERIA
Şi-a trăit din plin viaţa, spune bărbatul, care nu credea să ajungă la mila statului. Pe lângă momentele frumoase, Nicolae îşi aminteşte şi calvarul ce i-a marcat viaţa „În 1941 toată familia mea a fost deportată în Siberia, iar pe 22 ianuarie 1942, tata a fost împuşcat în Sverlovsk", îşi deapănă povestea bărbatul. „E mult de spus. Am fost şi mecanic de locomotivă în Kazahstanul de Sud, apoi, revenit în Moldova, am lucrat în calitate de inginer...", spune bătrânu
