Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Harvard vrea să atragă donaţii de 6,5 miliarde de dolari până în 2018

Publicat in Adevarul, luni 23 septembrie 2013 ·

Universitatea Harvard a început o campanie prin care vrea să atragă donaţii în valoare de 6,5 miliarde dolari până în 2018, cea mai ambiţioasă iniţiativă de acest fel derulată vreodată. 45% din fonduri sunt destinate cercetării, personalului academic şi activităţilor de învăţământ.

Un sfert din bani vor fi utilizaţi ca sprijin financiar pentru studenţi, 20% vor fi investiţi în renovare şi alte lucrări de construcţii, iar 10% vor merge către "noi iniţiative", au declarat reprezentanţii universităţii americane, citaţi de Bloomberg.

Harvard a obţinut deja promisiun şi donaţii de 2,8 miliarde de dolari în perioada premergătoare lansării publice a campaniei.

Pe lângă extinderea activităţilor de cercetare şi învăţământ, universitatea va renova căminele şi va reporni mai multe proiecte de construcţii îngheţate în urma crizei financiare mondiale din 2008.

Cea mai recentă campanie de finanţare derulată de Universitatea Harvard, începută în 1999 şi desfăşurată pe parcursul a şapte ani, a atras fonduri de 2,65 miliarde de dolari. Harvard este cea mai bogată instituţie de învăţământ din SUA, cu active de peste 30 miliarde de dolari la jumătatea anului trecut.

Harvard a primit recent donaţii de 125 milioane de dolari de la miliardarul elveţian Hansjörg Wyss şi 50 milioane de dolari de la Blavatnik Family Foundation.

Finanţarea suplimentară va ajuta totodată universitatea să recruteze profesori şi cercetători. Aproximativ jumătate din bugetul instituţiei pentru anul fiscal 2012 a mers către compensaţii financiare pentru angajaţi, potrivit raportului anual.

Harvard a atras în anul fiscal 2012 angajamente în valoare de 909 milioane de dolari de la donatori, faţă de 758 milioane de dolari în anul anterior.

Numărul "mega-donaţiilor" de peste 50 milioane de dolari atrase de universităţile americane a crescut puternic în acest an, oda

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dorinel Munteanu, optimist după ce a dus Oțelul în finala Cupei României: „Suntem pregătiți de Europa”

HotNews acum 30 minute
Oțelul Galați s-a calificat joi pentru a doua oară în istorie în finala Cupei României, iar antrenorul Dorinel Muntenau a vorbit despre perspectivele echipei, dar și despre lipsurile financiare de la club. Dorinel MunteanuFoto: Razvan Pasarica / Spo

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 32 minute
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

UPDATE - Ciucă, despre Primăria Capitalei: Dacă va fi nevoie, PNL, într-o situaţie de extremă urgenţă, va avea propriul candidat / De ce nu-l susţine PNL pe Nicuşor Dan

News.ro acum 2 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, joi seară, că, în eventualitatea retragerii lui Cătălin Cîrstoiu din cursa pentru Primăria Bucureşti, dacă nu se va găsi un alt candidat comun, care să nu fie membru niciunuia dintre cele două partide, PNL

Şeful armatei din Kenya şi alţi 9 oficiali militari au murit într-un accident de elicopter

News.ro acum o ora
Şeful armatei kenyene, Francis Omondi Ogolla, şi alţi nouă oficiali militari au murit joi într-un accident de elicopter în vestul ţării, a anunţat preşedintele ţării, William Ruto, relatează AFP. "Astăzi, la ora 14.20 (10.20, ora României), naţiunea

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 5 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 4 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Marijuana din România nu este recreativă, avertizează un specialist. "Este stropită cu pesticide, insecticide, otravă de şobolani"

Ziare.com acum o ora
Marijuana din România nu este recreativă, aşa cum se întâmplă în Olanda. Ea poate fi stropită cu insecticide, pesticide sau chiar otravă de şobolani care provoacă tulburări neuronale grave, avertizează psihologul Eduard Bondoc, doctor în medicină în

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 3 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Tinerii sub 30 de ani ar putea merge în Marea Britanie fără permis de ședere, la fel ca înainte de BREXIT. Cât timp ar putea rămâne în Regatul Unit

Gandul acum 55 minute
Comisia Europeană (CE) a propus deschiderea negocierilor cu Regatul Unit privind libera circulație pentru tinerii cu vârste între 18 și 30 de ani, așa cum se întâmpla înainte de Brexit, scrie The Guardian. „Obiectivul ar fi de a ajuta tinerii cetățe

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum 4 ore
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Vremea

București
acum

joi

8°/15°
vin.

8°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
Constanta
acum

joi

9°/15°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

0°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/14°
Timisoara
acum

joi

5°/12°
vin.

4°/14°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/16°