Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii mai au de aşteptat până se vor trata afară pe banii statului

Publicat in Adevarul, vineri 25 octombrie 2013 ·

Din acest weekend, pacienţii români ar fi trebuit să aibă garantat accesul la servicii medicale decontate de stat în orice spital din spaţiul european. Cu toate că au avut la dispoziţie doi ani să implementeze Directiva Europeană, care practic obliga statul să le permită românilor să se trateze oriunde în Uniunea Europeană, autorităţile sunt încă departe de a fi îndeplinit toate cerinţele impuse de actul normativ.

Concret, chiar dacă reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) susţin că demersurile pentru punerea în practică a actului normativ au fost făcute, din ecuaţie lipseşte elementul-cheie: Punctul naţional de contact, instituţia care are menirea de a informa şi orienta cetăţenii interesaţi de serviciile medicale oferite peste hotare.

Autorităţile susţin că „punctul naţional de contact va fi construit de la zero, fiind o structură nouă, formată din oameni care nu fac parte din personalul CNAS“.

ALTERNATIVĂ LA LIPSA DE SERVICII DIN ŢARĂ

„Am aşteptat să primim mai multă informaţie vizavi de modul în care va fi implementat actul normativ. România ar fi trebuit să desemneze un punct naţional de informare, căruia să i te adresezi şi care să ştie cum să ghideze pacientul. Cel mai probabil vor exista proceduri pentru care va fi necesar acordul în prealabil de la autorităţi, dar vor fi şi investigaţii care nu vor necesita un astfel de acord“, a explicat pentru „Adevărul“ Dorica Dan, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Boli Rare.

Totuşi, a completat Dorica Dan, „directiva nu este încurajatoare, pentru că statul decontează contravaloarea serviciilor practicate la noi. Astfel, cel mult 2% din populaţia generală îşi va permite să acceseze serviciile din străinătate prin intermediul directivei“, a mai spus aceasta.

La rândul său, Vasile Barbu, preşedintele Asociaţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident în Bragadiru: un motociclist a lovit mortal un pieton

HotNews acum 26 minute
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seară, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a lovit un pieton. 112Foto: Agerpres Potrivit unui comunicat de presă al Poliției, citat de Agerpres, în urma impactu

MAE Atenţionare de călătorie în Ungaria! Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Ungaria, că Ministerul Construcțiilor și Transportului (MCT) din această țară a anunțat introducerea unor restricții de ci

Adrian Câciu spune că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR: România a primit 33% din banii alocaţi în PNRR şi 20% din banii primiţi i-am cheltuit / Şedinţă de analiză, pe 15 aprilie, la Guvern

News.ro acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu a declarat joi că nu e mulţumit de câţi bani s-au cheltuit din PNRR, el precizând că România a primit 33% din banii alocaţi în PNRR şi 20% din banii primiţi i-am cheltuit. 9,45 de miliard

Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare în largul Crimeei

HotNews acum 3 ore
Un avion militar rusesc s-a prăbușit joi în mare, în largul portului Sevastopol din Crimeea, a declarat guvernatorul regiunii ocupate de Rusia, citat de Reuters. Avion de luptă Suhoi Su-35Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia Autoritățile au anun

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Ministrul Transporturilor: România are, de astăzi, peste 1.091 km de autostradă şi de drum expres în circulaţie

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunţat că ţara noastră are, de astăzi, peste 1.091 km de autostradă şi de drum expres în circulaţie, iar în prezent sunt implementate - proiectare şi execuţie contracte pentru construirea altor 729 km de

Cătălin Cîrstoiu: O să îmi iau concediu pe perioada campaniei electorale / Nu cred că bucureştenii vor un primar ca Nicuşor Dan. Ca Piedone, nici atât

HotNews acum 53 minute
Candidatul comun al PSD şi PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, consideră că bucureştenii „nu îşi doresc un primar ca Nicuşor Dan”, ci un primar „echilibrat, care să dea sănătate oraşului”. El a precizat că îşi va lua concediu din funcţia de

MAE lansează campania „Born in NATO”

Mediafax acum 51 minute
Evenimentul de lansare a campaniei a fost găzduit de Colegiul Naţional „Sfântul Sava“ din Bucureşti şi s-a desfăşurat în prezenţa ministrului afacerilor externe Luminiţa Odobescu, a ambasadorului Statelor Unite în România, Kathleen Ann Kavalec, a co

Cum încearcă avocaţii lui Mario Iorgulescu să-l scape închisoare: „El suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

HotNews acum o ora
Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are leziuni cerebrale încă din copilărie şi nu înţelege ce se întâmplă la proces. Dosar instantaFoto: Andriy Popov

România intră în Air Schengen de la 31 martie. Ce schimbări apar şi ce trebuie să ştiţi

Mediafax acum 59 minute
Document de călătorie valabil Acordul celuilalt părinte dacă călătoreşte însoţit doar de unul dintre părinţi Acordul ambilor părinţi când călătoreşte însoţit de altă persoană decât părintele Doar documentul de călătorie dacă se deplasează la domicil

Vremea

București
acum

15°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

14°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

14°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

14°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale