Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rugbistul braşovean Alexandru Grădinaru, condus pe ultimul drum de sute de persoane FOTOGALERIE

Publicat in Adevarul, duminică 18 iulie 2010 ·

Părinţii, rudele, prietenii, colegii de echipă şi foştii antrenori şi-au luat, azi, adio de la sportivul decedat la vârsta de doar 19 ani.

După ce a părăsit casa părintească, trupul neînsufleţit al sportivului a fost depus, pentru câteva momente, pe terenul de rugby din cartierul Noua, acolo unde Alexandru a jucat pe vremea când era la juniori. După o scurtă slujbă religioasă, foştii colegii s-au adunat la căpătâiul lui Alexandru şi au cântat pentru ultima oară îndemnul echipei de dinaintea unui meci. Apoi, sicriul său a fost plimbat o singură dată, în jurul gazonului, iar cei dragi şi-au luat rămas bun de la el în ropote de aplauze.

CITEŞTE ŞI:

EXCLUSIV Părinţii rugbistului mort: „Îi dăm în judecată pe vinovaţi“

Durere, remuşcări şi neputinţă, în familia rugbistului dispărut FOTOGALERIE

Tatăl rugbystului mort în spital spune că fiul lui a fost abandonat de federație și tratat prost în spital

Federaţia Română de Rugby (FRR) i-a îndeplinit lui Alexandru ultima dorinţă, aceea de a fi înmormântat cu balonul oval. În sicriul sportivului a fost pusă o minge de rubgy nouă, semnată de toţi coechipierii lui.

Alexandru Grădinaru a fost apoi înmormântat la cimitirul din cartierul Noua.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - O dronă ar fi căzut în apropiere de Brăila. Poliţia şi Jandarmeria au izolat zona - presă / MApN anunţă că elemente dintr-o posibilă dronă au fost găsite în Insula Mare a Brăilei / Reacţia premierului Ciolacu

News.ro acum 49 minute
O dronă ar fi căzut joi seară, în apropiere de Brăila, relatează debraila.ro, neexistând însă o confirmare a incidentului din partea autorităţilor. Poliţia şi Jandarmeria au izolat zona în care a fost semnalată cădrea dronei. MApN A anunţat vineri c

Ciolacu: Până la finele anului vrem o aderare completă la spațiul Schengen

Wall-Street.ro acum 26 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că aderarea la spaţiul Schengen aerian şi maritim de la 31 martie constituie o victorie a României şi a dat asigurări că se urmăreşte o aderare completă până la finalul anului, relatează Agerpres. Ciolacu a puncta

Ciolacu a discutat cu Armata despre drona căzută la Brăila: Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima

Mediafax acum 38 minute
„Acum câteva minute am discutat cu ministrul Apărării. De aseară s-a închis perimetrul şi se desfăşoară o anchetă. Nu este prima, mi-aş dori să fie ultima. Nu a pus viaţa în pericol nimănui. (...) Momentan nu avem victime şi nu sunt astfel de proble

Președintele Klaus Iohannis „România va rămâne profund implicată în procesul de adaptare permanentă a NATO“

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis vineri, 29 martie 2024, un mesaj cu prilejul aniversării a 20 de ani de la aderarea României la NATO. Astăzi, România celebrează 20 de ani de la aderarea la Alianța Tratatului Atlanticului de Nord. C

Oficial de la ISU Dobrogea despre explozia de la Rafinăria Petromidia Năvodari (GALERIE FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
O explozie urmată de incendiu a avut loc în această dimineață la Rafinăria Petromidia, cu degajări foarte mari de fum. Potrivit IGSU, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea resurselor m

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – Progresul Spartac București, sâmbătă, 30 martie 2024, de la ora 11.00

Gandul acum 55 minute
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – Progresul Spartac București, sâmbătă, 30 martie 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale a

Un copac a căzut peste o mașină aflată în mers. Trei copii au ajuns la spital

HotNews acum 4 ore
Un copac a căzut peste o mașină care se deplasa pe raza localității Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud, conform News.ro. În autoturism se aflau șapte persoane, dintre care cinci copii. Pompierii Smurd, ambulantaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.

Erdogan, prima vizită în SUA în mandatul lui Joe Biden

HotNews acum o ora
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va efectua o vizită în Statele Unite ale Americii pe 9 mai, a anunţat vineri un responsabil turc din sfera securităţii, scrie Reuters. Recep ErdoganFoto: Adem ALTAN / AFP / Profimedia Va fi prima vizită a lui E

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 4 ore
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

Cod galben de vânt în Moldova, estul şi sud-estul Transilvaniei

Mediafax acum 3 ore
Potrivit ANM, este cod galben de vânt în Moldova, în estul şi sud-estul Transilvaniei. Vântul va sufla în rafale cu viteze în general de 55...65 km/h, iar în Carpaţii Orientali, la altitudini mari rafalele vor depăşi 90 km/h. Este vorba de judeţele

Vremea

București
acum

24°
vin.

11°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

21°
vin.

9°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

14°/25°