Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clujenii au primul restaurant cu specific bio 100%

Publicat in Adevarul, luni 3 august 2009 ·

Cei patru asociaţi care deţin primul magazin ecologic din Cluj-Napoca au deschis acum şi un restaurant de profil.Dincolo de alimentele bio oferite, şi detergentul folosit este ecologic, iar articolele vestimentare purtate de cei care servesc aici sunt din bumbac organic. În sala pentru nefumători a cafenelei Insomnia, de pe strada Universităţii din oraşul de pe Someş, clujenii pot găsi produse culinare preparate exclusiv din alimente cultivate în sistem ecologic. „Bistro Verde“ este primul restaurant 100% bio din oraş.

Proprietarii cafenelei au pus la dispoziţie spaţiul, iar cei care au avut ideea localului bio sunt cei patru asociaţi care deţin şi primul magazin eco din Cluj-Napoca – „Coşul Verde“. „Suntem patru asociaţi, dintre care doi au absolvit Facultatea de Ştiinţa Mediului. Toţi am lucrat pe dezvoltare durabilă şi cunoaştem domeniul“, spune Sorana Olaru-Zăinescu, unul dintre managerii localului.

Restaurantul va servi preparate de sezon, politica acestuia fiind consumul exclusiv de produse proaspete.  Acesta este şi motivul pentru care şi-au dorit să deschidă localul în plină vară, chiar dacă recunosc că nu este cel mai propice moment. Pe lângă alimentele folosite, aici până şi detergentul este 100% bio sau sorţul pe care îl poartă bucătăresele, care este din bumbac certificat organic.

Clujenii pot consuma în această perioadă preparate din legume care au denumiri care mai de care mai haioase precum „Salată de quinua“, cu cereale din Munţii Anzi, la 9,5 lei, „Salată capricioasă“ cu brânzeturi de capră proaspete şi învechite, învelite în rucola, cu 12,5 lei şi platouri de brânzeturi sau diverse tartine. „Cartofii plini de sine“, specialitatea casei, costă 7,8 lei.

Bucătărie deschisă

O altă caracteristică de bază a noului local clujean este faptul că beneficiază de o bucătărie deschisă, astfe

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis a semnat cererile de urmărire penală a lui Petre Roman şi a lui Gelu Voican Voiculescu

Mediafax acum o ora
„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis ministrului justiţiei, doamna Alina-Ştefania Gorghiu, cererile de urmărire penală astfel cum au fost solicitate, pentru faptele ce fac obiectul dosarului penal nr. 47/P/2014 al Parchetului de

Drone observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu în apropierea aeroportului!

Ziua Constanta acum o ora
Drone au fost observate de militarii Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, în cursul nopţii de luni, în apropierea Aeroportului Mihail Kogălniceanu şi au precizat că acestea erau probabil de tip comercial şi au evoluat cu viteze mici şi la înălţimi

Inspecția Judiciară cere suspendarea judecătoarei din procesul lui Vlad Pascu. Este cea care l-a căutat în sală pe tânărul ucis în accident

HotNews acum 2 ore
Inspecția Judiciară a anunțat marți că a propus Consiliului Superior al Magistraturii suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu de la Judecătoria Mangalia, care judecă procesul lui Vlad Pascu. Amintim că la primul termen al dosar

Superliga: Cristiano Bergodi nu mai este antrenorul echipei Rapid

News.ro acum 2 ore
FC Rapid s-a despărţit de comun acord de antrenorul italian Cristiano Bergodi, după o serie negativă de patru înfrângeri consecutive, în primele patru etape ale Play-Off-ului.

Atenționare de călătorie pentru Grecia. Transportul public, afectat de grevă. Se anunță perturbări majore

Ziare.com acum 12 minute
Atenţionare de călătorie pentru Grecia emisă de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), care anunță că miercuri, 16 aprilie, vor avea loc greve în sectorul transportului public. Conform avertizării MAE, sunt aşteptate perturbări majore, fiind modificat

Putin a numit un nou ambasador rus în România. Vladimir Lipaev a fost expulzat anul trecut din Estonia

News.ro acum 28 minute
Preşedintele Vladimir Putin l-a numit pe Vladimir Lipaev în funcţia de ambasador al Federaţiei Ruse în România, decretul şefului statului fiind publicat marţi pe portalul oficial de informaţii juridice alături de cel prin care îl eliberează pe fostu

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin pe sticlă! Cei trei sunt juraţii sezonului 9 MasterChef România

Ziua Constanta acum 3 ore
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu revin la Pro TV. Ei vor fi juraţii sezonului 9 MasterChef România. ​„Suntem foarte încântați să anunțăm revenirea formatului TV care a creat o adevărată revoluție culinară și a inspirat milioa

Comisia Europeană sprijină industria europeană producătoare de fotovoltaice prin noua Cartă a energiei solare

Mediafax acum o ora
Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, Carta stabileşte o serie de angajamente voluntare de sprijinire a sectorului de producţie a fotovoltaicelor din UE. Ea marchează ultimul pas în cadrul măsurilor Comisiei de sprijinire a producţiei de pan

Președintele Poloniei spune că se va întâlni cu Donald Trump săptămâna aceasta la New York, dacă este posibil

HotNews acum 27 minute
Președintele polonez Andrzej Duda a declarat marți că s-ar putea întâlni săptămâna aceasta cu Donald Trump în timpul vizitei pe care o va efectua la New York, caz în care va deveni al doilea lider european important ce se va întâlni cu fostul președ

Un nou val de praf saharian deasupra României. Zonele unde pot fi observate depunerile

Ziare.com acum 6 ore
O masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va ajunge deasupra României pe parcursul zilei de marţi, 16 aprilie. Meteorologii afirmă că o masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană va ajunge deasupra Români

Vremea

București
acum

29°
mar.

17°/29°
mie.

15°/25°
joi

8°/14°
vin.

5°/17°
Iasi
acum

28°
mar.

14°/29°
mie.

9°/14°
joi

4°/8°
vin.

5°/12°
Constanta
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

16°/21°
joi

9°/16°
vin.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

9°/24°
mie.

5°/9°
joi

4°/7°
vin.

1°/10°
Timisoara
acum

14°
mar.

7°/26°
mie.

6°/10°
joi

5°/11°
vin.

3°/12°