Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mureşenii cu dizabilităţi se integrează social prin sport

Publicat in Adevarul, miercuri 29 septembrie 2010 ·

Persoanelor cu dizabilităţi din Târgu-Mureş li se oferă şansa integrării sociale prin sport. Evenimentul este internaţional şi se va încheia cu o demonstraţie de dans pe scaune cu rotile, realizat de o trupă din Ungaria.

Cupa Olimpikus, ajunsă la cea de-a patra ediţie, va fi dedicată persoanelor cu handicap, care au dificultăţi în a deveni membri respectaţi şi apreciaţi ai societăţii. Evenimentul este singurul de acest gen organizat în Târgu-Mureş şi se bucură de o popularitate crescândă în rândul localnicilor. Sâmbătă, de la ora 12.00, la Sala Sporturilor vor avea loc întrecerile care se vor încheia seara cu un spectacol de dans.

„Sportul este una din modalităţile prin care persoanele cu handicap demonstrează că fac parte din societate şi că sunt la fel de valoroşi ca cei... normali, sănătoşi”, ne-a declarat Soos Zsigmond, preşedintele Asociaţiei Olimpikus şi organizator al manifestării.

În cadrul Cupei Olimpikus vor avea loc întreceri de darts, şah, table, skandenberg, aruncare la ţintă fixă şi curse de viteză cu scaunul cu rotile pe distanţă determinată. Premiile vor consta în diplome, cupe şi medalii, dar organizatorii menţionează că „premiul” cel mare va fi satisfacţia normalităţii în cazul tuturor participanţilor la eveniment. Sâmbătă seara, de la ora 19.30, în sala de spectacole a Ansamblului Mureşul va avea loc gala Cupei Olimpikus, când vor fi decernate premiile şi totodată va avea loc un spectacol de dans al trupei maghiare Gordulo, formată exclusiv din persoane aflate în scaune cu rotile.

Pentru ultimele noutăţi din Mureş, click pe poza de mai jos:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum o ora
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 48 minute
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone

Mediafax acum 34 minute
„Eu am terminat. Ce am avut de spus şi de transmis d-lui Cristian Popescu Piedone am încheiat. Îi urez, din acest moment, sănătate. (...) Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Eu am spus că trebuie să ne gândim la

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei

Ziua Constanta acum 22 minute
Parchetul General a anunţat oficial, joi, punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990. De asemenea, au f

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 2 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Front comun pentru eliberarea ostaticilor din Gaza. Liderii din 18 țări, printre care și România, au semnat o declarație comună

Ziare.com acum o ora
Lideri din 18 țări ale lumii au semnat joi, 25 aprilie, o declaraţie comună prin care fac un apel pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, a informat Administraţia Prezidenţială. "Solicităm eliberarea imediată a tuturor ostaticilor deţinuţi de Hamas

Tânără reținută după ce a înlocuit banii părinților săi cu bancnote false. Cum au aflat aceștia ce a făcut fiica lor

Ziare.com acum 2 ore
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Belarusul acuză fără dovezi că un stat NATO că ar fi lansat un atac cu drone asupra capitalei Minsk

Ziare.com acum o ora
Serviciile secrete belaruse au dejucat un presupus atac asupra capitalei Minsk cu drone care ar fi fost lansate din Lituania, a declarat joi, 25 aprilie, Ivan Tertel, șeful Comitetului pentru Securitatea Statului (KGB) din Belarus, au anunţat agenţi

Pensionarii primesc pensia pe luna mai în avans, înainte de Paște

Wall-Street.ro acum 59 minute
Executivul a aprobat cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, informează Ministerul Muncii printr-un comunicat, citat de Agerpres. "Pensiile aferente lu

Imagini din orașul Slănic, unde o stradă s-a surpat. Zeci de oameni din zonă, evacuați preventiv

Libertatea acum 4 ore
Imagini cu asfaltul care a luat-o la vale joi dimineață în oraşul Slănic din județul Prahova, lăsând în urmă un crater adânc de doi metri, pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătrați, au fost surprinse de martori și publicate pe rețelele sociale.

Vremea

București
acum

15°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/20°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°