Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conduce banca deschisă în anul crizei

Publicat in Adevarul, vineri 30 octombrie 2009 ·

Petre Tulin, directorul general al Băncii Comerciale Feroviara, spune că instituţia de credit are avantajul de a pleca de la zero. Un bancher ambiţios, care vede în fiecare schimbare profesională o provocare. Petre Tulin vrea să ducă Banca Comercială Feroviara pe profit în numai trei ani de la lansare. După 15 ani de carieră la Banca Naţională a României, în cadrul Direcţiilor de Reglementare şi de Supraveghere, a trecut de cealaltă parte a baricadei, în rândul băncilor comerciale. A condus în decursul a patru ani două dintre băncile pentru locuinţe de pe piaţa românească, iar, în acest an, a ales să treacă la cârma Băncii Comerciale Feroviara (BCF), instituţie de credit de tip universal.

Banca, al cărei acţionar majoritar este omul de afaceri Valer Blidar, a primit autorizaţia de funcţionare de la BNR în luna august şi urmează să-şi înceapă activitatea la jumătatea lui noiembrie. Petre Tulin (40 de ani) spune că fiecare schimbare pe plan profesional a fost văzută ca o nouă provocare.

Aplică strategia paşilor mărunţi

Deşi banca este lansată într-o perioadă dificilă pentru economia românească, Tulin spune că are avantajul de a pleca de la zero. „Noi nu avem credite neperformante, nu avem probleme“. În timp ce ceilalţi bancheri învaţă din propriile greşeli, el învaţă din greşelile lor şi spune că va adopta o atitudine prudentă în relaţia cu clienţii pentru a putea creşte cantitativ, dar şi calitativ. „Abordarea noastră este cea a paşilor mărunţi, vrem să avem o creştere sustenabilă a cifrei de afaceri“, explică directorul băncii.

Deşi evită să ofere cifre, cum ar fi numărul de clienţi sau cota de piaţă ţintite, el spune că vrea să ducă banca pe profit în trei ani. „Este o ţintă ambiţioasă, dar şi realistă“, punctează bancherul.

Pentru început, vizează companiile

Până la finele anulu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 5 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 8 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Vânzări - Auto - 25 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 5 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 8 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 8 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 8 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum 9 ore
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 6 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°