Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SENATUL EVZ: Amintirea lui Virgil Ierunca: Gramatica onoarei

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 28 septembrie 2011 ·

Greu de crezut, dar au trecut cinci ani de la plecarea dintre noi a celui care a fost conştiinţa vie a spiritului democratic românesc, ilustrul intelectual critic Virgil Ierunca.

Gânditor de superbă ţinută morală, Ierunca a fost un spirit tânăr şi liber, care a refuzat să-şi abjure ideile de dragul diverselor avantaje conformiste. La ce bun presupusa puritate a scopurilor dacă atingerea lor implică abdicări etice, trădări, călcarea în picioare a tuturor principiilor presupus sacre, s-a întrebat Camus, unul dintre autorii favoriţi ai lui Ierunca, si ne-a învăţat şi pe noi să ne întrebăm. Abia după suprimarea Primăverii de la Praga, un Jean-Paul Sartre ajungea la o concluzie similară scriind că “scopul nu este altceva decât recapitularea miloacelor utilizate pentru realizarea lui". Virgil Ierunca a ştiut acest lucru încă de la sfârşitul anilor 40, când atâţia intelectuali, militanţi comunişti ori "tovarăşi de drum", cântau osanale lui Stalin şi justificau procesele spectacol comuniste. Virgil Ierunca i-a dispreţuit pe drept motiv pe cei pe care Lenin i-a numit cândva "idioţii utili". Una din cărţile sale preferate a rămas, până la sfârşitul vieţii, "Gândirea captivă" de Czesław Miłosz, o radiografie a seducţiei exercitate de "Noua Credinţă", deci de comunism, asupra atâtor intelectuali.

Chestiunea relaţiei dintre ideologie şi teroare este cât se poate de actuală, iar în ce priveşte destinul României în secolului douăzeci, mai cu seamă după 1945, este încă departe de a fi fost scrutată cum s-ar cuveni. Cei care se proclamă azi adversarii "neointerbelicului" nu au în vedere doar radicalismul mistic al unui Nae Ionescu, ci, mai ales, lovinescianismul, spiritul deopotrivă antifascist şi anticomunist. Pentru mine, acţiunea intelectuală purtată timp de decenii de Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, cel mai onest şi demn cuplu al culturii româneşti din

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consiliul Magistraturii a RESPINS suspendarea din funcție a Ancuței Popoviciu, judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu

Gandul acum 37 minute
Consiliul Superior al Magistraturii a respins ca neîntemeiată solicitarea formulată de Inspecția Judiciară, cu privire la suspendarea din funcție a Ancuței Popoviciu, judecătoarea din dosarul în care Vlad Pascu este acuzat de omor. Aceasta a fost ac

Acuzat de procurorii DNA de luare de mită şi fals în declaraţii, Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, a depus miercuri semnăturile şi dosarul de candidatură pentru un al doilea mandat în fruntea Consiliului Judeţean. PNL Prahova transmite că decizia a fost luată în urma discuţiilor cu primarii şi ceilalţi

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum 53 minute
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

CSM a respins cererea de suspendare din funcţie a judecătoarei lui Vlad Pascu

Mediafax acum 28 minute
„Respinge propunerea formulată de Inspecţia Judiciară privind suspendarea din funcţie a doamnei Popoviciu Ioana Ancuţa - judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia, ca neîntemeiată. Fără cale de atac”, se arată într-un comunicat de miercuri al CSM. P

Loteria Română propune noi câștiguri. Cât va costa Lozul "Team Romania"

Ziare.com acum 47 minute
Lozul "Team Romania" va fi lansat de Loteria Română pentru a fi alături de sportivii români care au obţinut performanţe şi reprezintă România la cea de-a 33-a ediţie a Jocurilor Olimpice de la Paris 2024, informează compania, printr-un comunicat. As

Cod portocaliu de vijelii și grindină pentru mai multe localități din Banat

Press Alert acum 31 minute
< div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-125937197">

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 3 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

MAE atenţionează că sunt posibile perturbări ale traficului aerian în Franţa

Mediafax acum 3 ore
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul principal al controlorilor de trafic aerian din Republica Franceză, SNCTA, susţinut de s

Școlile de Poliție scot la concurs peste 1.600 de locuri. Probele pe care le vor susține candidații

Ziare.com acum 2 ore
Sesiunea de admitere se va desfăşura în perioada aprilie - iulie pentru cele 1.340 de locuri de la Şcoala de la Câmpina şi cele 300 de la Cluj-Napoca. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis miercuri, 24

Alarmă în centrul Londrei. Mai mulţi cai din cavaleria regală au scăpat liberi pe stradă, o persoană a fost rănită - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Mai mulţi cai, între care unul plin de sânge, au fost scăpaţi de sub control în Londra şi cel puţin o persoană a fost rănită, armata fiind chemată să ajute la localizarea animalelor, au anunţat miercuri autorităţile din capitala britanică, relatează

Vremea

București
acum

20°
mie.

8°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
Iasi
acum

21°
mie.

10°/21°
joi

11°/22°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

6°/11°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

12°
mie.

8°/14°
joi

5°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°