Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portretul-robot al „pistolarilor de la amanet“

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 6 februarie 2008 ·

La mai bine de o lună şi jumătate de la eveniment, poliţiştii au dat publicităţii ieri semnalmentele autorilor jafului armat de la casa de amanet Aristocrat din Hunedoara.

Conform portretelor-robot, bărbatul are între 25 şi 30 de ani, înălţime între 1,75 şi 1,80 m, constituţie astenică, faţa ovală, iar pe lobul urechii stângi purta mai mulţi cercei. Femeia care-l însoţea are circa 25 de ani, este brunetă, robustă, cu faţa rotundă şi părul brunet.

În dimineaţa de 17 decembrie, anul trecut, cei doi au intrat în casa de amanet Aristocrat, situată în centrul oraşului, unde au împuşcat-o pe vânzătoare şi au plecat cu o geantă cu bijuterii în valoare de 40.000 de lei. Victima a scăpat cu viaţă, deşi a fost împuşcată de două ori, în cap şi în picior.

Poliţiştii spun că agresorii au mai jefuit şi alte unităţi din ţară care comercializează bunuri de valoare, alegându-le pe cele deficitare la capitolul „pază“.

Ei cred că autorii nu sunt din zona Hunedoarei, ci provin dintr-o altă ţară.

Anchetatorii nu au făcut însă niciun fel de precizări suplimentare referitoare la stadiul anchetei.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fum dens la Rafinăria Petromidia din Năvodari. S-a activat planul roşu de intervenţie / ISU Constanţa: A fost o explozie

Mediafax acum 18 minute
Autorităţile sunt în alertă. În sprijinul echipajelor care intervin la faţa locului, a fost trimisă şi autospeciala transport roboţi de la ISU BIF. Totodată, alte 4 maşini de stingere din cadrul ISU IL (2) şi ISU CL (2) vor interveni în sprijinul c

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 18 minute
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

O dronă ar fi căzut într-o zonă izolată din Insula Mare a Brăilei. Incidentul a fost filmat VIDEO

Ziare.com acum o ora
O operațiune de căutare ar fi fost inițiată de către Armata Română într-o zonă izolată din Insula Mare a Brăilei, după ce mai mulți localnici au reclamat zgomote ciudate și au furnizat imagini care indică prăbușirea unei drone, posibil militare, în

Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava: Cinci persoane au fost transportate la spital

HotNews acum o ora
​Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat vineri în localitatea Prisaca Dornei din județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cinci dintre pasageri au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri

Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: Apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră. Vom continua să fim un actor influent şi constructiv în interiorul NATO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO, că apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră, subliniind că România va continua să fie un actor influent şi constructiv în inte

VIDEO O dronă ar fi fost filmată în apropierea oraşului Brăila

Mediafax acum 29 minute
O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea. Autorităţile nu au semnalat probleme.

UPDATE - Bistriţa-Năsăud - Copac căzut peste o maşină aflată în mers, în care se aflau un adult şi cinci copii / Trei copii cu vârste între 13 şi 4 ani au fost duşi la spital - FOTO

News.ro acum 26 minute
Trei copii cu vârste între 13 şi 4 ani au fost duşi la spital, după ce un copac a căzut pe maşina în care se aflau alături de părinţi şi de alţi doi fraţi, în localitatea Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud. UPDATE - La locul accidentului au fo

Ultimul weekend din Festivalul Ofertelor Auchan îți aduce super reduceri la carnea de pui și scutece Pampers (P)

Ziarul de Iasi acum o ora
Ultimul weekend din Festivalul Ofertelor WoowW la Auchan îți aduce super reduceri! Până pe 2 aprilie în toate magazinele din țară și online, pe auchan.ro, găsești reduceri la sute și sute de produse, alimentare și nealimentare. Mai mult, dacă ai car

Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi reînhumate în noua catedrală de la Curtea de Argeş

HotNews acum 3 ore
Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi reînhumate vineri în noua catedrală arhiepiscopală şi regală de la Curtea de Argeş. Radu Duda Foto: AGERPRES Casa Regală a anunţat, într-un comunicat, că arhiepiscopul Calinic a

Femeie rănită după o explozie într-un apartament aflat la etajul I

Press Alert acum 47 minute
O femeie a fost rănită grav la nivelul mâinilor, în noaptea de joi spre vineri, după o explozie care a avut loc într-un bloc din Hunedoara. Pompierii Detașamentului Hunedoara au intervenit în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 24.00, pe strad

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

19°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

14°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale