Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seara în care l-am auzit pe Dumnezeu cântând la muzicuţă

Publicat in Adevarul, marți 14 mai 2013 ·

Zice că albinele l-au adus la Puţintei. Poate că ele ar fi spus că invers, dar pe pe cine să mai întrebi?, fiindcă din cei 80 de stupi câţi avea în 1980, Petre Condovici nu mai are astăzi niciunul.

Împlinise vârsta de 50 de ani când a hotărât să nu se mai întoarcă la Piteşti, unde lucra ca administrator la o mare fabrică de textile. A cumpărat nişte pământ la marginea satului, ca să fie cât mai aproape de câmp, şi-n mai puţin de un an a construit, ajutat doar de nevastă-sa, o casă cu etaj, cum era şi cea lăsată în Argeş.

Aşa a devenit Petre Condovici teleormănean. Maria ce era să facă?, a devenit şi ea.

Mai întâi li s-au risipit anii tinereţii, după care albinele, nu însă şi mierea vieţii în doi, cum îi place lui să-i spună dragostei, cea care l-a împins tot timpul şi-l impinge şi acum, la aproape 84 de ani, spre tot felul de nebunii. Ca, de exemplu, să-şi cumpere motocicletă cu ataş şi s-o plimbe pe Maria pe două roţi, de se uitau trecătorii la ei ca la circ, apoi, pe la vreo 70 de ani, să-şi ia permis de conducere auto, ca să poată s-o plimbe şi cu maşina!

Dintre toate, cea mai frumoasă nebunie a fost nunta de aur, când aveau amândoi vârsta de 78 de ani şi Maria s-a îmbrăcat în rochie albă de mireasă, ca prima oară, şi, aşa îmbrăcată, a străbătut la braţul lui satul dintr-un capăt în altul. Era duminică şi femeile de acelaşi leat cu mireasa îşi scuipau în sân şi-şi faceau cruce! Doamne, ce lume proastă! De ce adică să n-ai voie la astfel de lucruri atunci când înaintezi în vârstă? D-aia îi înhaţă bătrâneţea pe oameni mai repede decât ar trebui. El fuge de ea ca dracul de tămâie. Numai că nu prea-l mai ajută picioarele. Ca să poată fugi în continuare, şi-a cumpărat, în 2011, un ATV. Dar nu numai d-asta, ci şi ca s-o plimbe cu el pe Maria. Cum să te aperi însă pe ATV de arşiţa soarelui sau de ploaie? Simplu, construindu-i o cabină, ceea ce Pet

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 10 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 6 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Vânzări - Auto - 25 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 10 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 7 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Premierul spaniol anunță că se gândește la demisie: "Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc". Ancheta care l-ar putea face pe Pedro Sánchez să renunțe la funcție

Ziare.com acum 8 ore
Într-un mesaj postat pe rețeaua socială X și intitulat ”Scrisoare către cetățeni”, premierul spaniol Pedro Sánchez a anunţat miercuri, 24 aprilie, că "se gândeşte" la o eventuală demisie, după anunţarea deschiderii unei anchete împotriva soţiei sale

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 9 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 5 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Primele norme UE de protecție a femeilor în fața violenței, adoptate la Strasbourg. „O directivă revoluționară”

HotNews acum 11 ore
Parlamentul European a adoptat directiva care va obliga statele membre ale Uniunii Europene să adopte un set minim de de norme privind prevenirea violenței de gen și protejarea victimelor violenței domestice, informează Agerpres. Parlamentul Europea

Ilan Şor vrea federalizarea Republicii Moldova, iar limba țării să fie rusa. „Transnistria va fi de acord, în condițiile în care Rusia va fi mediator”

HotNews acum 6 ore
Oligarhul fugar Ilan Şor, președintele blocului politic „Pobeda”, înființat duminică la Moscova, se declară pentru transformarea Republicii Moldova într-o federaţie, în care Tiraspolul şi Comratul să fie puse pe picior de egalitate cu Chişinăul, iar

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

12°
joi

12°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°