Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pierce Brosnan, finanţat de CNC fără ştirea lui

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 20 august 2010 ·

Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) a alocat 812.505 de lei filmului "Bonded", care chipurile va fi realizat de Adrian Popovici. Casa de producţie a lui Pierce Brosnan, care se ocupă de acest scenariu, habar n-are de regizorul român. Sursa: HEPTA

După moartea mamei sale, Jesus, un adolescent mexican, este vândut ca sclav de tatăl său şi adus în America, unde munceşte într-un atelier în condiţii inumane.

Acolo se împrieteneşte cu o tânără, Elena, iar când ea cade în mâinile unui traficant de persoane, Jesus evadează pentru a o salva. Acesta este sinopsisul lungmetrajului "Bonded", scris de Mo Ramchandani, coprodus de Artis Film (deţinut de Adrian Popovici şi Cornelia Paloş) şi avându-l drept producător executiv pe Pierce Brosnan (compania sa se numeşte Irish DreamTime).

Contactat de "Evenimentul zilei", Laurenţiu Damian a spus că acesta este sinopsisul scenariului pe care l-a citit în calitate de membru al juriului de la CNC şi căruia i-a dat o notă mare, plăcându-i enorm.

Visând la De Niro

Numai că reprezentanţi ai Irish DreamTime au infirmat pentru "Evenimentul zilei" că Adrian Popovici va fi regizorul acestui lungmetraj. Ei erau convinşi că Mo Ramchandani va regiza "Bonded" şi nu auziseră niciodată de Artis Film, care, în dosarul depus la CNC, apare pe post de coproducător al lungmetrajului.

Potrivit unor zvonuri, Pierce Brosnan şi fiul său, Sean - vechi prieten de-ai lui Mo Ramchandani - ar fi trebuit să joace în film. Reprezentanţii Irish DreamTime afirmă că nu au finalizat distribuţia şi nu pot confirma că Pierce sau Sean Brosnan vor juca în "Bonded", dar pot spune că fostul Agent 007 va fi producător executiv.

Contactat de "Evenimentul zilei", Adrian Popovici a declarat că nu ştia că ieşise câştigător la concursul CNC (locul 8 şi 812.505 de lei) şi a garantat că Pierce Brosn

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski le bate iar obrazul partenerilor: Avem nevoie de decizii. Doar suficiente sisteme de apărare aeriană şi avioane de luptă pot alunga aviaţia rusă

Ziare.com acum 41 minute
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a declarat că anul acesta nu poate fi doar un an de discuţii, ţara sa având nevoie de decizii ale partenerilor săi. El a argumentat că doar suficiente sisteme de apărare aeriană şi avioane de luptă pot alunga

Cod galben de ceaţă şi polei în mai multe localităţi din 8 judeţe

Mediafax acum o ora
Zonele vizate până la ora 9.00 sunt: Judeţul Sălaj: Gâlgău, Ileanda, Poiana Blenchii, Rus Judeţul Cluj: Cluj-Napoca, Turda, Câmpia Turzii, Gherla, Apahida, Viişoara, Mihai Viteazu, Tritenii de Jos, Căşeiu, Cojocna, Ceanu Mare, Bonţida, Iclod, Luna,

Accident grav pe pe DN 79. Pieton lovit mortal de un camion, circulație blocată

Press Alert acum 44 minute
Foto: Arhivă Accident grav de circulație, sâmbătă dimineața, pe DN 79, șoseaua care leagă Aradul de Oradea. Un pieton a fost lovit mortal de un camion pe raza localității Șimand, județul Arad. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers

Coreea de Nord a testat un focos de rachete de croazieră şi a testat noua sa rachetă antiaeriană, conform agenţiei de presă oficiale KCNA

News.ro acum 2 ore
Coreea de Nord a testat vineri un focos de rachete de croazieră şi a testat noua sa rachetă antiaeriană în Marea de Vest, a anunţat sâmbătă agenţia de presă KCNA, citată de Reuters.

Explozii la o bază militară a Forţelor de Mobilizare Populară, la sud de Bagdad - Cel puţin trei persoane au fost rănite - CNN

News.ro acum 2 ore
Cel puţin trei membri ai Unităţilor de Mobilizare Populară sau PMU susţinute de Iran – numite şi Forţe de Mobilizare Populară sau PMF – au fost răniţi în urma a „cinci explozii” la o bază militară la sud de Bagdad, a declarat sâmbătă Muhannad al-Ana

Guvernul olandez ar putea să nu mai folosească Facebook. De ce se tem batavii

Mediafax acum o ora
Guvernul olandez a declarat vineri că ar putea fi obligat să nu mai folosească Facebook, după un avertisment al autorităţii olandeze de reglementare în materie de confidenţialitate cu privire la Meta. Autoritatea olandeză pentru protecţia datelor (D

Bărbatul care şi-a dat foc în faţa tribunalului unde are loc procesul lui Trump a murit

Mediafax acum 21 minute
Maxwell Azzarello a fost declarat decedat în spital. Nu a fost precizată ora decesului. Azzarello, în vârstă de 30 de ani, din St Augustine, Florida, a aruncat în aer broşuri cu teorii ale conspiraţiei înainte de a-şi da foc într-o zonă de protest d

Farul a distrus-o pe CFR Cluj, 5-1. Echipa lui Gică Hagi a urcat pe locul doi în clasament

Gandul acum 44 minute
Farul a învins pe CFR Cluj, 5-1, în etapa a cincea din play-off-ul Superligii și echipa lui Gică Hagi a ajuns pe locul doi al clasamentului. Golurile au fost marcate de Louis Munteanu (22), Ionuţ Cojocaru (51, 78), Constantin Grameni (67) şi Cristia

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 11 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 9 ore
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Vremea

București
acum

sâm.

7°/15°
dum.

8°/18°
lun.

7°/16°
mar.

9°/14°
Iasi
acum

sâm.

5°/15°
dum.

7°/14°
lun.

5°/10°
mar.

3°/13°
Constanta
acum

sâm.

8°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-0°/13°
dum.

3°/14°
lun.

4°/8°
mar.

2°/12°
Timisoara
acum

sâm.

2°/15°
dum.

5°/15°
lun.

5°/13°
mar.

4°/10°