Zeci de vasluieni au vrut să scape de necazuri curmându-şi viaţa. Cele mai multe tentative de suicid apar în mediul rural. Specialiţiştii sunt de părere că principalele motive care-i determină pe vasluieni să recurgă la gesturi extreme sunt sărăcia şi neglijenţa celor din jur.
Statisticile privind tentativele de suicid din primele luni ale acestui an sunt de-a dreptul terifiante. Din cifre reiese că, o dată la două zile, un vasluian preferă să-şi încheie socotelile cu viaţa. La nivelul întregului judeţ, au fost consemnate, în 2011, 70 de tentative de suicid. Trei sferturi dintre acestea s-au petrecut în mediul rural.
Pe lângă cele 70 de persoane care au fost întoarse de la moarte de către rude sau medici, de la începutul anului au mai fost alte 20 de persoane care au reuşit să-şi ducă la capăt dorinţa de a încheia socotelile cu viaţa.
Iau medicamente cu pumnul
De remarcat că numărul sinucigaşilor a crescut faţă de anii trecuţi. În aceeaşi perioadă din 2010, numărul tentativelor de suicid era cu 20 mai mic.
„Putem spune că numărul tentativelor de suicid e în creştere, având în vedere cifrele de anul acesta, în comparaţie cu cele de anul trecut. Majoritatea cazurilor au fost rezolvate în Compartimentul de Primire Urgenţe, dar sunt suficiente cazuri care necesită terapie psihologică şi rămân internaţi la secţia de Psihiatrie", ne-a spus Gabriela Daniş, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă „Elena Beldiman" din Bârlad.
Aceasta a mai precizat că cele mai multe persoane care au ales să-şi ia zilele au ingerat diferite medicamente.
Un astfel de exemplu este cel al unei tinere de 18 ani din Bârlad care, la sfârşitul săptămânii trecute a inghiţit 18 pastile din tratamentul mamei sale, bolnavă de schizofrenie. Medicii au reuşit să o salveze şi au concluzionat că adolescenta a ales să-şi ia zilele din cauza neglijenţei din parte