Regizorul Theodor-Cristian Popescu, care a montat spectacolul „Metoda“ la Teatrul Nottara, vorbeşte despre cinismul evaluărilor candidaţilor, la angajare, în companiile multinaţionale. În spectacolul care se va juca sâmbătă seară, la Sala „George Constantin“, cei care vor să ajungă directori într-o firmă corporatistă se comportă aberant.

Mai citeşte şi: "Paquita şi Carmen" la Teatrul de Balet din Sibiu

„Adevărul": Spuneai că ideea acestui spectacolul ţi-a venit după ce ai văzut filmul omonim „Metoda"/ „El método" (2006).

Theodor-Cristian Popescu: Da, am văzut filmul argentinianului Marcelo Piñeyro, la Cinema Studio, acum doi ani, în cadrul Zilelor Filmului Spaniol, la Bucureşti. Am sunat-o imediat pe traducătoarea Luminiţa Răuţ, întrebând-o dacă la baza filmului stă o nuvelă sau un roman, pe care l-am putea adapta la teatru. Filmul avea o unitate de spaţiu, de timp şi de loc, care am simţit că se puteau adapta unui spectacol de teatru. Luminiţa Răuţ mi-a zis, după o vreme, că filmul a fost făcut după piesa de teatru „Metoda Grönholm", scrisă de Jordi Galcerán. Totuşi, am vrut să uit ce s-a întâmplat în film. Am făcut propria poveste.

Ce te-a surprins în tehnicile folosite în evaluarea după metoda Grönholm?

Am aflat că aceste metode psihologice au fost tehnici ale armatei americane din anii '70, tehnici din manuale de psihologie, create de armata americană după cel de-al Doilea Război Mondial. Dincolo de asta, m-a animat întrebarea: „Poţi să cunoşti un om sau nu?".

În ce tipologie se încadrează un asemenea evaluator?

Mi s-a părut o piesă cu o dimensiune filosofică ascunsă, care te face să te sperii pentru că, la final, nu poţi spune despre niciunul dintre cele patru personaje cum este de fapt. Le-am văzut, evoluând, pe scenă, în faţa noastră aproape două ore, dar, de fapt, nu putem zice nimic despre