La cinci decenii de la construirea în inima Europei a Zidului Ruşinii, un zid ce avea să despartă fără milă familii şi prieteni, ţine de domeniul absurdului să vezi oameni care regretă acele timpuri ale fricii, umilinţei şi dezonoarei.

Zidul Berlinului a fost impus ca simbol al distincţiei dintre o lume a nelibertăţii şi una a libertăţii. Germanii din Est votau, cum se spunea, cu picioarele, fugeau de binefacerile "socialismului real". Între aceştia, Florian Havemann, fiul lui Robert Havemann, intelectualul marxist disident, nemesis-ul regimului RDG. Să amintesc retragerea cetăţeniei în 1976 lui Wolf Biermann, poet, autor şi cântăreţ de balade, om al stângii anti-autoritare, fiul unui antifascist mort la Auschwitz, discipolul lui Hans Eisler, compozitorul imnului de stat al RDG.

Fondată în octombrie 1949 în zona sovietică de ocupaţie, "die sogennante DDR" ("aşa-zisa RDG") era o născocire a lui Stalin şi a instrumentelor sale locale (comuniştii Wilhelm Pieck, Walter Ulbricht, Hermann Matern, Kurt Hager, Erich Mielke şi colaboraţionistul exsocial democrat Otto Grotewohl). Clădită pe scheletul Comitetului "Germania Liberă" constituit cu binecuvântarea lui Stalin, Molotov şi Beria în URSS, RDG se pretindea un stat antifascist. A refuzat să plătească vreodată despăgubiri victimelor dementei politici de exterminare a evreilor practicată de nazişti. Era de fapt o dictatură cinic-poliţieneasca, aşa cum se poate vedea din excepţionalul film "Viaţa celorlalţi". Un regim în care domnea cea mai asfixiantă uniformitate, un dogmatism atroce. Armata RDG a păstrat multe din ritualurile militarismului prusac, inclusiv defilarea cu pas de gâscă. Organizaţia "Freie Deutsche Jugend" ("Tineretul German Liber") cultiva ritualuri care aminteau de cele de tip "Hitler Jugend".

Au existat nişe ale societăţii civile, dar acestea au fost prigonite sistematic,