Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Nevestele lui Dracula“, de râsul americanilor

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 19 iunie 2008 ·

Gemenele Mihaela şi Gabriela Modorcea, cunoscute ca trupa Indiggo, au participat marţi seară, la New York, la castingul pentru cel de-al treilea sezon al emisiunii „America’s Got Talent“, transmisă de postul american NBC. Sursa: Zoltan Lörencz

Evaluate din start drept „două rusoaice de genul celor pe care le comanzi prin internet“ (având în vedere rujul roşu-închis şi îmbrăcămintea sumară, cu stridenţe metalice), Mihaela şi Gabriela au interpretat în faţa juriului, compus din David Hasselhoff, Sharon Osbourne şi Piers Morgan, piesa „New York, New York“. După 40 de secunde, a răsunat alarma care marca finalul momentului, dar gemenele (în vârstă de 24 de ani) au ignorat atât semnalul, cât şi faptul că, pe întreaga durată a evoluţiei lor, Hasselhoff şi Osbourne s-au străduit din răsputeri să-şi ascundă râsetele. Nici strigătele de dezaprobare din sală nu le-au speriat pe cele două cântăreţe, cărora Hasselhoff le-a găsit rapid şi o poreclă: „Nevestele lui Dracula“.

„Nu vrem să ne întoarcem la Bucureşti“

În timp ce Sharon Osbourne, soţia rockerului Ozzy Osbourne, le-a dat un răspuns cât de cât pozitiv, spunându-le că le-ar acorda o şansă, David Hasselhoff a precizat că singura lor „şansă“ ar fi să se întoarcă rapid la Bucureşti. „Mi se pare real înfricoşător modul în care voi, ca nişte frumoase neveste ale lui Dracula, aţi cântat despre New York. Parcă aţi fi vrut să ne bântuiţi. Vă dau şi eu o şansă. Anume, aceea de a vă întoarce la Bucureşti!“, a comentat actorul şi cântăreţul american.

Gemenele au ripostat cu voce ridicată: „Nu, nu vrem să ne întoarcem!“, adăugând, ca argument „forte“, farmecele personale etalate în faţa juriului după ce şi-au scos jachetele. Hasselhoff nu s-a lăsat convins: „Dracula trăieşte acolo, duceţi-vă şi sugeţi nişte sânge“. Gemenele au continuat să susţină că nu se întorc: „Vrem să devenim vede

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin susține că Rusia nu va ataca NATO, dar va doborî avioanele F-16 date Ucrainei: Dacă sunt utilizate din țări terțe, devin ținte legitime

Libertatea acum 49 minute
Rusia nu are planuri privind nicio ţară din NATO şi nu va ataca Polonia, statele baltice sau Cehia, dar dacă Occidentul îi livrează Ucrainei avioane de luptă F-16, atunci acestea vor fi doborâte de forţele ruse, a declarat miercuri seara preşedintel

Ucraina susţine că a distrus 26 de drone ruseşti în noaptea de miercuri spre joi

Mediafax acum 54 minute
Dronele de fabricaţie iraniană au fost distruse deasupra unor părţi din estul, sudul şi sud-estul Ucrainei, a adăugat forţa aeriană, citată de Reuters. Guvernatorul regiunii Zaporojie a spus, pe Telegram, că două femei au fost rănite când resturile

Horia Constantinescu a anunțat că pleacă de la șefia ANPC. Care e motivul deciziei

Wall-Street.ro acum o ora
Horia Constantinescu, cel care conduce Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor din 2022, că demisionează din această poziție pentru a se putea concentra pe campania electorală. El a fost anunțat de PSD ca și candidat din partea partidu

România deschide porțile țării cu vize SCHENGEN pentru cetățenii RUȘI. De când se aplică măsura?

Gandul acum 42 minute
După doi ani sângeroși de război în Ucraina, țara lipită de România, cetățenii ruși, care au decis într-o proporție covărșitoare ca dictatorul Vladimir Putin care să fie în continuare președinte, au parte de un anunț neașteptat. România va începe să

Medicamentele hormonale ar putea creşte riscul de tumori cerebrale, potrivit unui studiu francez

News.ro acum 3 ore
Milioane de femei din întreaga lume care utilizează anumite medicamente hormonale pentru contracepţie şi pentru a gestiona afecţiuni precum endometrioza pot prezenta un risc crescut de tumori cerebrale rare, de obicei benigne, susţin cercetătorii. P

Patru drone lansate de rebelii Houthi către o navă SUA din Marea Roșie, distruse de americani

Ziare.com acum 2 ore
Armata americană a anunţat miercuri că a doborât patru drone lansate de rebelii houthi din Yemen care vizau o navă de război a Statelor Unite în Marea Roşie, notează AFP. Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) a indicat în

Prima Doamnă a SUA a scris o carte pentru copii despre Willow, pisica de la Casa Albă. Volumul va apărea în vară

Ziare.com acum 2 ore
Prima Doamnă Jill Biden a scris o poveste pentru copii despre Willow, pisica de la Casa Albă, volum care va fi publicat în iunie. "Willow, the White House cat" va fi lansată cu câteva luni înainte ca preşedintele american Joe Biden să se confrunte c

Kievul cere aliaților sisteme de apărare antiaeriană Patriot, pentru a putea rezista atacurilor rusești

Ziare.com acum 3 ore
Mai multe atacuri ruseşti au ucis cel puţin patru persoane şi au rănit aproximativ 30 miercuri, inclusiv în Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, ceea ce a determinat Kievul să ceară aliaţilor săi occidentali sisteme de apărare antiaeriană P

Tenis de masă: Victorie pentru Elizabeta Samara, la debutul la WTT Champions Incheon 2024

News.ro acum 25 minute
Jucătoarea de tenis de masă Elizabeta Samara a debutat cu victorie la competiţie WTT Champions Incheon 2024, din Coreea de Sud. În urma acestui rezultat, ea a acces în optimile competiţiei.

Horoscop pentru joi, 28 martie 2024. Află ce îţi rezervă astrele pentru astăzi!

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Este o zi in care esti preocupat de veniturile pe care le obtii de la si prin altii, respectiv de la partenerul de viata sau de la colaboratori. Evita tendinta de a calcula si recalcula bugetul disponibil, pentru ca sunt posibile de erori si

Vremea

București
acum

14°
joi

7°/20°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/25°
Iasi
acum

11°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

12°
joi

8°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

14°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale