Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cel mai selecţionat român din istorie îşi anunţă urmaşul: "Tot la vârsta asta am debutat şi eu! Are tot timpul să mă depăşească"

Publicat in Pro Sport, miercuri 16 noiembrie 2011 ·

Dorinel Munteanu a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că debutul lui Ionuţ Neagu la echipa naţională a României i-a adus aminte de momentul când el a evoluat pentru prima dată sub tricolor

"Neagu a avut o evoluţie bună, în nota echipei, dar eu cred că el poate mult mai mult. Tot pe la vârsta asta am debutat şi eu la echipa naţională, sper că prin seriozitatea şi pregătirea lui să mă ajungă sau chiar să mă depăşească. Are tot timpul, însă depinde numai de el. Selecţionerul poate să continuie cu el sau nu, dar sunt convins că evoluţiile lui din campionat îl vor «forţa» să îl cheme şi la următoarele jocuri şi să devină un jucător de bază. În ciuda entuziasmului şi bucuriei debutului, îmi doresc ca vineri să se concentreze numai la meciul cu Sportul Studenţesc. Nu îl voi menaja, are 22 de ani şi sunt convins că nu este obosit", a spus Munteanu.

Tehnicianul consideră meciul cu Sportul cea mai importantă partidă pentru gălăţeni în turul campionatului. "După rezultate se poate spune că nu prea am mers prea bine cu echipele mici, dar meciul cu Sportul este cel mai important din acest tur de campionat. Îmi doresc un rezultat pozitiv care să ne menţină în jumătatea superioară a clasamentului. Cu un egal sau mai rău, cu o înfrângere, vom rămâne doar o echipă de pluton. Avem în faţă o echipă imprevizibilă, în criză de puncte, dar care joacă un fotbal frumos. Sper că băieţii să nu mă dezamăgească şi să continuăm seria victoriilor, iar pentru asta trebuie să investim multă muncă, atât din punct de vedere fizic cât şi mental", a mai spus el.

Munteanu consideră că întâlnirea cu Basel, din Liga Campionilor, poate aduce gălăţenilor primele puncte în competiţie. "Pentru noi întâlnirea cu Basel reprezintă partida care ne poate aduce primele puncte în Champions League. Ştim cu cine avem de-a face pentru că am mai jucat cu ei. Aşa cum am m

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 9 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 9 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 7 ore
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul la Primăria Capitalei: Nu am văzut ce a declarat domnul doctor, motiv pentru care în acest moment nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri seară, întrebat dacă este mulţumit de explicaţiile date de Cătălin Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, că nu ştie ce a declarat Cîrstoiu, astfel că îşi menţine

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 10 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 10 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 11 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum 9 ore
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

Bărbat arestat după ce a ameninţat că se aruncă în aer în clădirea consulatului Iranului de la Paris

Mediafax acum 13 ore
Un bărbat care a ameninţat că se va arunca în aer în consulatul Iranului de la Paris a fost arestat vineri. O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru Reuters că bărbatul a fost văzut intrând în consulat având asupra sa ceea ce păreau a fi o gren

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face conferinţă de presă în faţa Spitalului Universitar, al cărui manager este / Sunt aşteptate explicaţii privind acuzaţiile de incompatibilitate

News.ro acum 13 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu, face vineri o conferinţă de presă în care ar urma să răspundă acuzaţiilor de incompatibilitate şi în care ar putea face şi un anunţ referitor la prezenţa în cursa electorală, în con

Vremea

București
acum

sâm.

6°/15°
dum.

8°/18°
lun.

7°/16°
mar.

9°/14°
Iasi
acum

sâm.

4°/15°
dum.

7°/14°
lun.

5°/10°
mar.

3°/13°
Constanta
acum

sâm.

6°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/16°
mar.

12°/13°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-1°/13°
dum.

3°/14°
lun.

4°/8°
mar.

2°/12°
Timisoara
acum

sâm.

0°/15°
dum.

5°/15°
lun.

5°/13°
mar.

4°/10°