A fost o primăvară bună pentru tenisul românesc. Alexandra şi Sorana ne-au amintit că fetele din România încă mai joacă tenis. Alexandra Dulgheru a câştigat un turneu important din Polonia, iar Sorana a ajuns în sferturi de finală la Roland Garros, eliminând-o pe Jelena Jancovici, favorita numărul 5 la câştigarea competiţiei. După o secetă de zece ani, două puştoaice încep să conteze în tenisul mondial. De ce abia acum? La prima întrebare aş spune că acum încep să se maturizeze sportivii născuţi la începutul anilor ‘90. Sunt primii care s-au antrenat corect, au fost supravegheaţi de antrenori şi mai ales de părinţi. Nici Sorana şi nici Alexandra nu reprezintă rezultatul unei preocupări a societăţii româneşti pentru sport. Mai mult, sportul e folosit, din ce în ce mai mult, propagandistic.

Cele două jucătoare nu sunt produsul vreunui club de tenis. Părinţii au avut grijă şi au plătit şi le-au creat oportunităţi pentru a ajunge aici. De aici înainte succesul depinde doar de jucătoare. Vor fi invitate la turneele mari şi nu-şi vor mai face griji cu banii. Tenisul, pentru ele, va fi mai mult decât un joc, va fi pasiune şi afacere.

Îţi trebuie destul de multă maturitate ca la douăzeci de ani să-ţi sacrifici tinereţea pentru a străluci la Roland Garros sau la Wimbledon. Doar un singur turneu de Mare Şlem câştigat îţi schimbă viaţa pentru totdeauna. Sorana joacă bine, e ambiţioasă, dar nu are încă forţa şi maturitatea unei mari campioane. Mai are nevoie de meciuri şi de confruntări importante. Are nevoie de disciplină şi de exerciţiu. Pentru a se transforma într-o învingătoare trebuie să-şi impună un stil de viaţă dedicat în întregime tenisului. Cred că Sorana, pentru a învinge, ar trebui să-şi scoată banii din cap.

Are suficienţi. Trebuie să se concentreze pe joc – cum serveşte şi cât de tare, cum acoperă terenul şi cum loveşte. Te